O coloană de camioane pe o distanţă de aproximativ şase kilometri s-a format la ieşirea din ţară prin vama arădeană Nădlac, după ce în Ungaria nu au putut intra, timp de trei zile, autovehiculele de mare tonaj, acestea staţionând în parcări din România, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră Arad, începând de joi, ora 23.00, şi până duminică, ora 23.00, pe teritoriul Ungariei a fost impusă interdicţia de a se circula cu vehicule de mare tonaj, iar după ridicarea restricţiei la Nădlac s-au adunat sute de camioane pentru a ieşi din ţară.
Poliţiştii de frontieră spun că perioada acestor restricţii a fost prelungită faţă de un week-end obişnuit, pentru că vineri s-a sărbătorit, în Ungaria, Ziua Tuturor Sfinţilor.
Timp de trei zile, vehiculele de mare tonaj au staţionat în parcări din România, în special de pe Valea Mureşului (DN 7) şi din zona de graniţă cu Ungaria.
Astfel, luni la prânz coloana de camioane pe sensul de ieşire din România se întindea pe o distanţă de aproximativ şase kilometri.
"Ţinând cont de numărul mare de automarfare care ajung la ieşirea din ţară, s-au dispus măsuri de suplimentare a personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlulul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control al TIR-urilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Adelina Limban.
Din cauza camioanelor staţionate pe DN 7, în zona oraşului Nădlac se circulă cu dificultate, fiind mobilizate patrule de poliţişti rutieri şi de frontieră.
Autorităţile estimează că traficul va reveni la normal luni seară.
O coloană de camioane pe o distanţă de aproximativ şase kilometri s-a format la ieşirea din ţară prin vama arădeană Nădlac, după ce în Ungaria nu au putut intra, timp de trei zile, autovehiculele de mare tonaj, acestea staţionând în parcări di