MS propune înfiinţarea a opt autorităţi teritoriale de sănătate publică, în Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Cluj, Mureş, Timiş, Dolj, Prahova şi Constanţa, prin reorganizarea direcţiilor de sănătate publică şi transferul activităţilor către administraţia locală, conform unui proiect de HG.
Măsurile, propuse printr-un proiect de HG pus în dezbatere publică, vizează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţilor teritoriale de sănătate publică (ATSP), ca servicii deconcentrate ale Ministerul Sănătăţii (MS), cu personalitate juridică, prin reorganizarea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi transferul activităţilor către consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
În subordinea ATSP ar urma să funcţioneze 42 de oficii judeţene de sănătate publică (OSP) şi cel al municipiului Bucureşti, unităţi fără personalitate juridică. Potrivit proiectului de act normativ, ar urma să fie înfiinţate opt ATSP-uri, care să funcţioneze în Iaşi (având în structură oficiile judeţene de sănătate publică Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, şi Vaslui), Cluj (cu oficiile judeţene de sănătate publică Cluj, Bihor, Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj), Mureş (cu oficiile Mureş, Sibiu, Alba, Braşov, Hraghita şi Covasna), Timiş (cu oficiile Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin), Dolj (cu oficiile Dolj, Mehedinţi, Gorj, Olt şi Vâlcea), Prahova (cu oficiile Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa şi Călăraşi), Constanţa (cu oficiile Constanţa, Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila şi Tulcea) şi Bucureşti (care va avea în structură oficiile judeţene Bucureşti şi Ilfov).
“ATSP şi OSP se organizează şi funcţionează în sediile şi locaţiile în care funcţionează în prezent direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti. Domeniile de activitate ale ATSP sunt: sănătatea publi