Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trică: „Dezamăgit de joc, mulțumit de rezultat”

Publicat in Glasul Aradului, luni 4 noiembrie 2013 ·

UTA a scăpat ocazia de a bifa cea de-a treia victorie la rând în Liga a II-a, jucând cu un om în plus mai mult de o repriză și având 1-0 la pauză. Eugen Trică a evitat întâlnirea cu presa în sectorul rezervat declarațiilor după meci, însă a stat de vorbă cu noi în sala de mese a clubului. „Nu am dorit să discut prea multe în seara aceasta, fiindcă sunt foarte dezamăgit de jocul echipei, dar, în schimb, sunt mulțumit de rezultat. Am întâlnit cea mai bună echipă de până acum, care și în zece oameni ne-a pasat și ne-a dominat, dar nu am înțeles și nu o să înțeleg niciodată ceva. S-a văzut o frică la jucătorii mei de cum a început meciul, iar această stare a ținut aproape tot meciul. Un fotbalist poate greși o pasă, o preluare, un șut, dar frica nu-și are locul la o echipă ce-și dorește ceva. Le-am și spus în vestiar după meci că dacă se mai întâmplă asta schimb placa”, a precizat tehnicianul „alb-roșiilor”.

Continuând să vorbească despre derby-ul titlurilor de campioană cu „Știința”, Trică și-a mai exprimat un regret. „Sunt foarte supărat și pentru faptul că acum, când am adus 4.000 de oameni la stadion, cărora nu pot decât să le mulțumesc pentru susținere, și trebuia să demonstrăm că cele două victorii nu au fost întâmplătoare s-a jucat modest. Aveam toate condițiile pentru victorie, om în plus o repriză, 1-0 la pauză, dar nu știu de ce ne-a fost frică să facem ce trebuia să facem. Am avut două-trei ocazii de 2-0, chiar le-am și spus jucătorilor la pauză că mai trebuie să marcăm, deoarece Craiova e periculoasă chiar și în zece oameni. Mă doare să spun lucrul acesta, dar rezultatul e bun. Cu toate că am avut superioritate”, a adăugat fostul internațional.

UTA a scăpat ocazia de a bifa cea de-a treia victorie la rând în Liga a II-a, jucând cu un om în plus mai mult de o repriză și având 1-0 la pauză. Eugen Trică a evitat întâlnirea cu presa în secto

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 55 minute
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum 2 ore
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

Războiul din Ucraina, ziua 857. Zelenski a anunţat că zece civili au fost eliberaţi din captivitate în Rusia şi Belarus

Mediafax acum 2 ore
UPDATE Doi preoţi, printre cei eliberaţi la insistenţa Vaticanului „Am reuşit să aducem înapoi încă zece dintre oamenii noştri din captivitatea rusă, în ciuda tuturor dificultăţilor", a scris Zelenski pe Telegram, potrivit Reuters. Zelenski a mulţum

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum 39 minute
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

UE cere Temu şi Shein detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online, până pe 12 iulie

News.ro acum 2 ore
Retailerul chinez de comerţ electronic rapid Temu şi colega fondat în China Shein au primit ordine de la autorităţile de reglementare tehnologice din UE să furnizeze detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online până pe

Astronauţii NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a rezolva probleme apărute la capsula Boeing

News.ro acum 2 ore
Doi astronauţi NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională, în timp ce inginerii rezolvă problemele apărute pe noua capsulă spaţială Boeing în timpul călătoriei, potrivit apnews.com. Vineri, NASA nu a stabilit o dată de întoarcer

Scenariile pentru calificarea României în optimile de finală la Euro 2024

Crai Nou acum 2 ore
După cele două meciuri jucate până acum, naționala României continuă să conducă grupa E mulțumită golaverajului. Victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei și înfrângerea 2-0 cu Belgia, ne menține cu golaveraj de +1 gol și există multe scenarii pentru ultim

Vremea

București
acum

31°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

26°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°