Compania SoftVision, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de aplicaţii software din Transilvania, va recruta până la finalul anului 15 oameni pentru noul sediu inaugurat în Bucureşti. Compania şi-a mutat recent sediul din Bucureşti într-o clădire proprie, achiziţionată pe strada Uruguay, fostă ambasadă a Indiei. Astfel, în prezent SoftVision dispune în total de 15 sedii, situate în Bucureşti, Baia Mare, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi San Jose (California).
„De la deschiderea biroului din Bucureşti în luna mai, echipa a depăşit 35 de persoane şi continuă să crească, de aceea am hotărât să investim într-un sediu propriu care să ne ofere cadrul necesar dezvoltării pe piaţa din Capitală“, a declarat George Stan, director general al SoftVision.
Până la finalul acestui an noul sediu SoftVision din Bucureşti va dispune de 50 de angajaţi. Sediul are o suprafaţă totală de 1.000 mp, dispusă pe 4 niveluri, o parcare, terase şi spaţii care vor fi amenajate pentru diverse activităţi de relaxare şi servire a mesei.
SoftVision dezvoltă aproximativ 160 de proiecte pentru circa 80 de clienţi şi numără în prezent peste 850 de angajaţi, însă obiectivul companiei este să încheie anul în curs cu un efectiv de 1.000 de angajaţi.
Compania oferă servicii de programare, dezvoltare de aplicaţii şi produse software, furnizarea de servicii de testare, asigurarea calităţii şi suport în domenii precum telecomunicaţii, finanţe, media sau servicii medicale. SoftVision are în portofoliu clienţi precum Microsoft, Toshiba, Verizon, Alcatel, IBM, Sharp şi Procter & Gamble.
SoftVision operează pe piaţa locală de software outsourcing de 15 ani, dezvoltând proiecte atât pentru firme mari de pe piaţa internaţională, cât şi pentru companii mijlocii şi mici sau start-up-uri din zona Sillicon Valey, coasta de est a Statelor Unite ale Americii şi din Europa.
Artico