Sute de craioveni s-au călcat ieri în picioare, s-au înjurat şi îmbrâncit în încercarea disperată de a intra cât mai repede în posesia pachetelor cu alimentele de la UE. A fost necesară intervenţia jandarmilor şi poliţiei locale, care au făcut cu scuturile zid la poarta Centrului Transfrontalier din Craiova (locaţie unde s-au distribuit produsele) pentru ca beneficiarii să nu dea năvală în incintă. La acest scandal s-a ajuns din cauza lipsei de organizare din partea Direcţiei de Asistenţă Socială a primăriei, responsabilă cu împărţirea ajutoarelor europene. În anii trecuţi, când împărţirea ajutoarelor se făcea la Depoul de tramvaie, spaţiul mare permitea o organizare eficientă şi distribuirea se făcea repede. „Păcat de ce este aici. Stai o zi întreagă pentru nimic. Avem pensii de mizerie, iar ei îşi iau salariile liniştiţi. Nu le-ar fi ruşine să le fie! Stau de la şapte jumate aici şi am şapte operaţii. Nici la ora trei nu se termină ce este aici“, se plânge Ionica Sârbu.
De teamă că nu vor mai prinde alimente, oamenii s-au îmbulzit din prima zi, chiar dacă au fost chemaţi să vină în ordine alfabetică, pe parcursul mai multor zile. Mulţi dintre ei s-au aşezat la coadă de la primele ore ale dimineţii, 3.00-4.00, dar au fost lăsaţi să intre abia la ora 8.00, când angajaţii primăriei şi-au început activitatea. „Am ajuns milogi? Stăm la coadă pentru un ajutor. Soţia stă de azi de dimineaţă. Murim aici! Când ajungem să luăm alimentele astea, la noapte ? Să vină ăia de la primărie să stea şi ei la coadă“, spune cu supărare un bărbat.
Încolonaţi pe mai multe rânduri, oamenii s-au îmbrâncit, au înjurat, au strigat până i-au lăsat puterile şi când au obosit s-au aşezat pe borduri. Alţii şi-au pierdut răbdarea, considerându-se încă o dată umiliţi, şi au ieşit din rând. „Să fie prezent aici Nedelescu, ca administrator, primarul Olguţa Vasilescu şi viceprimarul, C