Voi începe cu cel mai vizibil dintre triumviri politici: mai marele şi primul dintre ei, lideraşul politic butaforic numit Papură Pohta Delagorj, ajuns, din întâmplare, primul premier bădăran, mitoman, mitocan şi zgomotos precum Donald Răţoiul, într-o ţară fără busolă şi aflată la margine de UE.

Puştanul ăsta care-şi rosteşte funcţia de şef al executivului, cu uşurinţa cu care ţăranii sparg seminţe pe marginea şanţului, ne dă impresia că ştie totul, când domnia sa nu ştie nimic, încearcă să ne zugrăvească adevărul despre tainele politicii sale în succesuri asigurate, când de fapt ne anunţă văicărelile insuccesurilor sale, slobozind pe guriţa lui de procuror încă stagiar numai prostii şi baliverne, precum un samsar la târgul de vechituri, rătăcit în ale guvernării ne comunică atâtea promisiuni şi imprecaţii, când, el, în realitate, este deja convins că ne „logoreşte” doar vorbe goale care nu folosesc la nimic. Acest amestec grosolan dintre ignoranţă abundentă, idei absurde şi minciună îmbelşugată creează un personaj politic clipocitor, grotesc, nesăbuit, plin de invidie nemăsurată, în căutare permanentă de rivali din tot regstru politicii, cu care să se dueleze, de-a surda, zilnic, în public, cică pentru binele naţiunii şi al străinătăţii.

Lipsa lecturii, sau a studiului minimal în ştiinţa politicii a creat un Papură Pohta Delagorj neîmplinit, un personaj cu infirmităţi politice evidente, neterminat aş zice, având vorbirea cu butonul dat la maximum şi, pe deasupra, ţipată, o ureche înfundată care-l face ezitant în ascultarea întrebărilor, excentric şi bufon, iar inexactităţile din deciziile sale guvernamentale se datorează lipsei exerciţiului conducerii, al analizei şi al viziunii unei concepţii politice clare, adică suferă de boala plagiatului şi imitatului. Domnia sa trăieşte civilizaţia senzaţionalului gălăgios diaconescian, cotidian, searbăd, aşa