Chestorul Camerei Deputaţilor a găsit o metodă inedită de a se muta din apartament la casă: a făcut "schimb de avere".
Ultima declaraţie de avere a parlamentarului Ioan Bălan scoate la iveală un aspect surprinzător. Deputatul a obţinut, anul acesta, noi proprietăţi, printr-o metodă absolut ingenioasă. Mai precis, chestorul Camerei Deputaţilor deţine în prezent, în Suceava, un teren intravilan de 1.122 de metri pătraţi, o casă de 184 de metri pătraţi, un garaj de 77 de metri pătraţi şi o anexă de lemn, dar şi un foişor de lemn de 54 de metri pătraţi. Toate acestea au fost dobândite prin contract de schimb, la care s-au adăugat şi două credite imobiliare, pe care trebuie să le plătească până în 2018, respectiv 2025, potrivit declaraţiei de avere completate de deputatul Ioan Bălan luna trecută.
La ce avere a renunţat
Parlamentarul a dat la schimb mai multe bunuri, încheind, în acest sens, contracte cu o persoană fizică. Bălan a renunţat la un apartament de 60 de metri pătraţi din centrul oraşului Suceava, în valoare de 100.000 de euro, la bijuterii şi ceasuri de 41.000 de euro, la două garaje cu teren de 33.000 de euro şi la un autoturism de 12.000 de euro.
"Totul a fost legal"
Contactat telefonic, Ioan Bălan a precizat că schimbul s-a făcut între el şi o cunoştinţă. " Totul a fost legal. Este vorba despre un teren pe care se află şi casa, şi garajul cu anexă, şi foişorul. Mai exista o variantă ce presupunea să vând toate bunurile pe care le deţineam pentru a obţine banii necesari, însă dura mai mult. Aşa, am stabilit, de comun acord, o sumă pe care am acoperit-o în bunurile respective, cele pe care le-am înstrăinat, după cum am specificat şi în declaraţia de avere, şi am contractat şi două credite imobiliare", ne-a declarat parlamentarul.
Şi ei au făcut schimburi
Deput