Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de sindicalişti din Educaţie au protestat la Parlament

Publicat in Romania TV, luni 4 noiembrie 2013 ·

Câteva sute de sindicalişti din Educaţie au protestat, luni, la Bucureşti, în faţa Palatului Parlamentului, cerând, în primul rând, alocarea unui buget de şase la sută din PIB pentru învăţământ.

Îmbrăcaţi cu veste galbene şi albastre, instripţionate "Federaţia Sindicatelor din Educaţie «Spiru Haret»" şi "Alma Mater", protestatarii au scandat "Şase la sută!", "Solidaritate!" şi "Jos birocraţia!", potrivit Mediafax. Totodată, ei au afişat pancarte, majoritatea cu mesajul "Alocaţi şase la sută pentru viitorul României", iar altele, cu salariile "între 627 şi 715 lei" pe care le primesc unii angajaţi ai sistemului de învăţământ.

Pentru a atrage atenţia, protestatarii s-au folosit inclusiv de fluiere şi vuvuzele.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" a anunţat că acţiunea de protest are sloganul "Alocaţi şase la sută din PIB pentru educaţie! Dacă nu acum, atunci când?".

Pe lângă solicitarea de acordare a şase la sută din PIB, sindicaliştii cer modificarea Legii educaţiei naţionale, o lege specială pentru salarizarea personalului din învăţământ (didactic, didactic auxiliar şi nedidactic), debirocratizarea actului educaţional, depolitizarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi deblocarea reală a posturilor didactice auxiliare şi nedidactice.

"Pot să spun că actualul Guvern a avut cea mai lungă perioadă de pace socială. Am tot sperat că promisiunile făcute, înainte de alegeri, vor fi materializate. Nu pot să neg redeschiderea dialogului social şi rezolvarea unor probleme din sistemul educaţional. Totuşi, revendicările principale nu şi-au găsit încă soluţii. Ne dorim ca prin acest pichet să le arătăm politicienilor că, dacă pe ei nu îi interesează ce se întâmplă cu cei peste 3,5 milioane de elevi şi peste 350.000 de angajaţi din învăţământ, pe noi ne interesează", a declarat liderul sindical Marius Nistor.

Federaţia sindica

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Val de căldură intens în România, duminică. Sudul ţării şi Capitala, sub cod roşu

Mediafax acum 2 ore
Codul roşu se manifestă duminică în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, în sudul judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa, precum şi în municipiul Bucureşti. Meteorologii avertizează că valul de căldură va fi persistent şi intens, iar tempera

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 9 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

RĂZBOI în Ucraina, ziua 851. Rușii au bombardat puternic Harkovul/Atacuri cu drone lângă centrala de la Zaporojie

Gandul acum 18 minute
Războiul din Ucraina a intrat duminică, 22 iunie, în a 851-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Un bombardament rusesc a ucis, sâmbătă, 22 iunie, trei persoane şi a rănit alte cel puţin 50 după ce a fost lovit un imo

Rusaliile, între Pogorârea Sfântului Duh şi zâne malefice sau exorcizarea Căluşarilor

Mediafax acum 2 ore
Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică,

Ungaria: Forţele Armate au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială. Ce avantaje au cei care se înscriu

News.ro acum 55 minute
Forţele Armate Ungare au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială, iar în campania de recrutare lansată îi aşteaptă pe cei care doresc să contribuie la apărarea Ungariei - a declarat, sâmbătă, László Drót, co

Tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Loto 5/40 şi Super Noroc de duminică, 23 iunie. Numerele câştigătoare

Adevarul acum o ora
Duminică, 23 iunie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 20 iunie, Loteria Română a acordat peste 12.700 de câștiguri în valoare totală de peste 1,45 milioane de le

Rusalii 2024, tradiții, obiceiuri şi superstiţii. Iată ce nu este bine să faci

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Rusaliilor, denumită în popor și Duminica Mare, este sărbătoarea ce amintește de pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus, fiind cinstită an de an la 50 de zile după sărbătoarea de Înviere. De asemenea, în aceeași zi, creștinii c

Trafic feroviar oprit temporar în județul Mureș după ce mai mulți copaci au căzut pe calea ferată

Ziare.com acum o ora
Traficul feroviar este oprit temporar duminică, între Topliţa şi Lunca Bradului, pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe calea ferată, două trenuri de călători fiind oprite în staţii. După curăţarea liniei şi reînscrierea în circulaţie a celor două

Calendar ortodox 23 iunie 2024. Sărbătoare importantă!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Sfintei Muceniţe Agripina Romana. Această sfântă era născută şi crescută în vestita cetate a Romei. Şi de mică da miros inimilor credincioşilor ca un trandafir într-o gradină, şi gonea stricăci

Donald Trump îi îndeamnă pe creştinii evanghelici să-l voteze: Nu votează atât cât ar trebui

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump i-a îndemnat sâmbătă pe creştinii evanghelici, care sunt cruciali în cursa sa pentru Casa Albă, să voteze pentru el la alegerile prezidenţiale din noiembrie, prezentându-se drept un cruciat al libertăţii relig

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/31°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

26°
dum.

21°/34°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°