Nici la a doua „descălecare” în Calea Aurel Vlaicu la cârma Universității Craiova, Nicolo Napoli nu a cunoscut gustul înfrângerii. În primăvara anului 2008, oltenii se impuneau cu 1-0 după reușita lui Florin Costea, sezon la finele căruia „alb-roșii” aveau să retrogradeze în Liga a II-a, acolo unde evoluează și astăzi și, probabil, va mai evolua și din vara anului următor dacă nu se întâmplă o nenorocire.
În schimb, „Știința” își propune să ajungă în elită cât mai repede și, cel puțin la Arad, a demonstrat că e îndreptățită să o facă. Rămași în zece încă din minutul 43, oltenii au remontat un gol și nu au riscat aproape deloc în defensivă. „Se putea mai mult dacă nu se întâmpla ca Acka să fie eliminat după o minge pierdută de Bălan în atac. Până atunci jucasem bine, ne-am creat și două-trei ocazii de gol, dar, din păcate, nu am marcat. În repriza a doua a fost puțin dificil cu un om în minus. Sunt mulțumit de băieți, au jucat bine și după pauză și am meritat egalul, ba chiar am mai avut ceva șanse de a câștiga meciul. Dar, sunt mulțumit și cu un punct”, a spus italianul, care a fost mulțumit de arbitrajul din această seară.
Rugat să-și exprime părerea despre „Bătrâna Doamnă”, Napoli a adăugat: „Campionatul e echilibrat, locurile din clasament sunt relative încă. UTA venea după două victorii consecutive, după două jocuri bune și cred că un egal împotriva noastră e un rezultat bun”. În fine, tehnicianul formației din Bănie nu a dorit să comenteze înjuriile venite dinspre galeria Universității la adresa patronului Adrian Mititelu, care nu a făcut deplasarea la Arad: „La Craiova, treaba mea este să fac echipa să joace și să câștige fiecare meci, dacă se poate”.
Nici la a doua „descălecare” în Calea Aurel Vlaicu la cârma Universității Craiova, Nicolo Napoli nu a cunoscut gustul înfrângerii. În primăvara anului 2008, oltenii se impuneau cu 1-0