Capcana fundului în două luntri, opoziție la putere, se închide pentru Antonescu în scrânșnet de fiare ruginite. Poate de asta râde atât de nervos când vine vorba de candidatură. Un râs care parcă nu e al lui.
Cu mâna la gură sau zmucindu-și capul de parcă ar vrea să-și arunce în vânt fostele plete, râde. De propriile glumițe sau de ceva doar de el știut. Chestii ascunse muritorilor de rând. Chicotește nervos cu buzele țuguiate și bărbia împinsă în sus. Cunoașteți gestul. Râde nestăpânit, dar cu fereală, fără legătură cu subiectul, încât ai senzația că e plecat în alte lumi mai relaxate. Gânduri meteorice și vesel clincănitoare par să-i traverseze mintea și să nu-i dea pace. Le întâmpină cu zâmbete șmecherești, dar se supără dacă asistența vrea să le afle sensul. Când e ironic, devine serios. Se amuză de unul singur și nimeni nu știe de ce. O face pe furiș, chinuit, conștient poate că treaba nu-i în regulă. Îi lipsește râsul sănătos, hohotitor, deschis și, mai ales, autoironia.
Una peste alta, Crin Antonescu râde în cele mai nepotrivite momente. Și râde tot mai des în ultima vreme. Tot mai decontextualizat. Tot mai nervos. De ce oare? Ce-o ști el și noi nu? Sau, mai degrabă, invers. Să vedem. E clar că se pregătește pentru marea despărțire, momentul în care va trebui să-și ia destinul în propriile mâini peneliste apropiindu-se cu pași repezi. În PSD lucrurile au intrat deja în linie dreaptă. Nu trebuie să fii mare analist sau să ai microfoane instalate în birourile „camarazilor“ că să înțelegi asta. Discursurile de la TV, mai ales cele aranjate cu Gușă sau Gâdea, declarațiile la botul calului sau din conferințele de presă arată că Antonescu își calculează atent ieșirea din combinația cu Ponta, care, nu-i așa, l-a „dezamăgit“. Își calculează mai ales, ce vis frumos!, recucerirea electoratului de dreapta și capitalizarea celui
