Chişinăuienii care întrunesc condiţiile impuse de municipalitate la oferirea compensaţiilor pentru sezonul rece vor prezenta gestionarului fondului locativ cererea, însoţită de actele solicitate şi în anii precedenţi.
Cu puţin timp în urmă, Consiliul municipal Chişinău a decis să oblige solicitanţii de compensaţii să prezinte şi un certificat despre veniturile reale ale familiei, de la Inspectoratul Fiscal de Stat, dar s-a constatat că această ultimă prevedere nu poate fi aplicată.
Solicitat de IPN, şeful Direcţiei locativ-comunale şi amenajare, Petru Gontea, a menţionat că, imediat după aprobarea modificărilor în regulamentul CMC, FISC-ul a eliberat certificate despre venituri, însă a refuzat să o mai facă în momentul când numărul solicitanţilor s-a majorat simţitor. Organul fiscal invocă că nu are cum să răspundă unui val atât de mare de solicitări, dar şi că este încălcată securitatea datelor cu caracter personal.
Municipalitatea a solicitat să aibă acces la baza de date a FISC-ului, astfel ca în momentul când o persoană va solicita compensaţii veniturile declarate de aceasta să poată fi verificate. O astfel de prevedere este propusă să fie inclusă în Codul Fiscal, cu aplicare din ianuarie 2014. Dacă nu se va ajunge la consens, consilierii municipali vor trebui să renunţe la informaţiile de la FISC.
Dosarul care urmează să fie prezentat gestionarului fondului locativ trebuie să conţină: cerere, informaţia despre componenţa familiei, certificatele de naştere ale copiilor, adeverinţa de pensionar cu datele despre pensia pe care o primeşte persoana, copia certificatului de căsătorie, certificatului de la locul de muncă (pentru salariaţi), certificat despre contul personal de la Întreprinderea Municipală a Fondului de Locuinţe, certificatul de imobil.
Compensaţii sunt oferite familiilor cu venituri lunare de până la 1.700 de lei pentru fi