Chiriaşii primăriei din imobilul de pe strada Regele Ferdinand numărul 4 vor rămâne nu doar fără apă, ci şi cu gunoiul menajer în casă. Firma de salubritate i-a notificat pe locatari că nu le mai ridică gunoiul.
Din pricina unor rău-platici, întreg blocul de pe strada Ferdinand numărul 4 va rămâne şi fără apă şi fără serviciul de salubritate. Laczi-Pap Zincuta spune că nu ştie la ce măsuri să mai apeleze pentu a-i determina pe câţiva vecini de-ai ei să-şi plătească apa şi salubritatea. Primarul Emil Boc susţine că singura soluţie este aceea ca locatarii să-şi separe cheltuielile, printr-o contorizare individuală. Laczi Pap Zincuta afirmă, însă, că tocmai primăria nu i-a lăsat să se separe cu cheltuielile din pricina faptului că imobiliul fusese implicat într-un litigiu de revendicare.
ZIUA de CLUJ a relatat într-o ediţie recentă despre situaţia unor chiriaşi ai primăriei, ce locuiesc într-un imobil aflat în plin centrul oraşului şi care nu sunt dispuşi să-şi plătească restanţele la apă. Luna trecută, imobilul de pe Fedinand numărul 4 a fost lăsat timp de 10 zile fără apă, iar una dintre chiriaşe, Laczi-Pap Zincuta a povestit cum a fost nevoită să-şi care apă în casă, cu bidoanele, de la fântâna arteziană din Piaţa Mihai Viteazu. Femeia cere municipalităţii să-i evacueze pe rău-platnici, mai ales că - susţine ea - la mijloc este vorba despre rea voinţă şi nu de sărăcie sau despre altceva. „Sunt două persoane, mamă şi fiică, ambele au primit apartament în acest bloc. Fiica este mare procuror la Turda, nici nu locuieşte în apartament. Nu duc lipsă de nimic şi totuşi refuză să plătească. M-au ameninţat cu bătaia. Mi-au spus că nu plătesc şi basta, că eu nu am ce să le fac", afirmă Laczi-Pap Zincuta.
Nici intervenţiile făcute la primărie şi nici articolul din ZIUA de CLUJ nu a rezolvat însă această situaţie. Laczi-Pap Zincuta spune că nu a reuşit să a