Aseară, antrenorii de lupte Tudor Barbul, Francisc Szabo, dar şi foştii sportivi, actualmente studenţi şi cursanţi ai şcolii de antrenori, Norocel Barbur şi Claudiu Blaga au fost invitaţii emisiunii Săptămâna Sportivă. Aceştia au vorbit despre Campionatele Naţionale de lupte greco-romane Under 16, care s-au încheiat sâmbătă, mai ales că CS Satu Mare-Cetate Ardud a dominat concursul, obţinând, aşa cum bine se ştie, şapte medalii, din care trei de aur.
Tudor Barbul a spus că „avem o nouă generaţie de excepţie la această categorie de vârstă, sperăm să confirme şi pe mai departe. Avem şase categorii de greutate unde dominăm la competiţiile interne. Din păcate, unele cluburi cu tradiţie sunt invidioase, au încercat chiar să saboteze competiţia de la Ardud. Este păcat, dar aşa e lumea sportului. Pe această cale dorim să mulţumim celor care au fost alături de noi, Daniel Micu, Brutăria Ardelean, Design Service, Crama Cavalerului, Sorin Danciu, Sorin Lăpuşte, Adrian Vălean, dar şi primăriilor din Ardud şi Terebeşti, dar şi şcolilor unde învaţă sportivii, care au dat dovadă de multă înţelegere.“
Discuţiile din studio nu se puteau încheia fără a-l aminti pe Leinard Berei, care face legea la categoria de greutate 100 de kg. „Ne sună antrenori, specialişti din partea FR de Lupte, să ne felicite şi să ne vorbească la superlativ de acest copil. Multă lume este de părere că, dacă va avea unde să se pregătească şi va avea parte de condiţii bune de antrenament, Leinard poate ajunge campion mondial, european, de ce nu, să participe chiar şi la Jocurile Olimpice,“ a mai adăugat Barbul.
Iată că o nouă generaţie de excepţie s-a născut la Ardud, orăşel care zilele trecute a fost capitala luptelor, dar şi la Mădăras şi împrejurimi, ar fi păcat să se spulbere visul acestor copii minunaţi, care pot ajunge departe. Daniel Chiorean
Aseară, antrenorii de lupte Tudor B