Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia Europeană salută ridicarea restricţiilor privind importul de carne de vită pe piaţa americană

Publicat in Capital, luni 4 noiembrie 2013 ·

Comisia Europeană a salutat luni decizia Statelor Unite de a-şi revizui legislaţia privind importul de carne de vită, care a fost sistat din anul 1998 ca urmare a bolii "vacii nebune" şi care va putea fi reluat în urma adoptării noilor reglementări.

"Comisia Europeană salută anunţul Departamentului american al Agriculturii privind adaptarea legislaţiei americane la standardele internaţionale legate de encefalopatia spongiformă bovină", cunoscută şi sub numele de boala "vacii nebune", se menţionează într-un comunicat semnat de purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru agricultură, Roger Waite.

În consecinţă, carnea de vită provenind din Uniunea Europeană va fi nou nou autorizată pe piaţa americană, precizează textul. "Redeschiderea acestei pieţe este un pas tardiv, dar pe care îl salutăm totuşi, şi care va elimina un veto nejustificat, restabilind condiţiile comerciale normale" între cele două părţi, mai afirmă oficialul european.

Departamentul american al Agriculturii a anunţat vineri că va revizui reglementarea privind importul de carne de vită, urmând ca aceste norme să fie puse în conformitate cu standardele stabilite de Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE). Decizia va intra în vigoare la 90 de zile după publicarea în Monitorul Oficial.

Conform normelor OIE, adoptate în anul 2005, carnea dezosată de vită provenită din UE este sigură pentru consum şi poate fi comercializată în toate ţările. Această organizaţie a evaluat riscul apariţiei bolii 'vacii nebune' în statele membre ale Uniunii, iar rezultatele au fost mai bune decât cele obţinute în majoritatea celorlalte ţări.

Însă hotărârea Departamentului american al Agriculturii nu priveşte şi importul de carne de oaie şi de capră, acesta fiind restricţionat în continuare.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 25 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°