Dacia se vinde ca pâinea caldă în Germania. Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Germania au crescut cu 0,8% în primele zece luni, la 38.431 unităţi, în timp ce declinul pieţei a încetinit la 5,2%, potrivit datelor publicate de oficiul german pentru înmatriculãri auto.
Vânzările din Germania, cea mai mare piaţă auto din zona euro, s-au situat la 2,48 milioane de unităţi, iar Dacia a înregistrat o cotă de piaţă de 1,5% în intervalul analizat.
Înmatriculările sub marca Renault, deţinută de constructorul auto francez cu acelaşi nume, au scăzut cu 8,3%, la 81.350 autoturisme. Grupul francez este prezent în Germania atât cu marca Renault, cât şi cu Dacia.
Dintre cele 33 de mărci analizate, doar zece au consemnat vânzări mai mari. Jaguar a înregistrat cel mai puternic avans al înmatriculărilor, de aproape 36%, iar Mercedes cel mai redus, de numai 0,5%. Alfa Romeo a suferit în primele zece luni cea mai mare scădere dintre mărcile analizate, de 55%.
Liderul pieţei, grupul german Volkswagen, a scãzut cu 7,5%, la 532.454 autoturisme. .
Germania a fost anul trecut cea mai mare piaþã pentru Dacia.
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Franţa au crescut cu 7,6% în primele zece luni, la 72.550 unităţi, în timp ce piaţa franceză s-a menţinut pe scădere, cu 7,4%, chiar dacă se află pe un trend de revenire, cu evoluţie pozitivă în octombrie pentru a doua lună consecutiv.
În octombrie, înmatriculările Dacia în Franţa au crescut cu 9,6%, la 7.260 autoturisme. Piaţa franceză a avansat cu 2,6%, la 166.515 unităţi, după o creştere de 3,4% în septembrie.
Vânzările Dacia la nivel global au crescut anul trecut cu 4,8% faţă de 2011, la 359.822 autovehicule, din care puţin peste 6% au fost comercializate în România, unde compania s-a menţinut totuşi lider,