Dacă sunteți niște mimoze care citesc conversații porcoase despre situații reale doar în limba engleză, nu vă plac manelele (cel puțin nu public) și dacă aveți o tonă de prejudecăți cu privire la minorități sexuale și romi, nu citiți cartea lui Schiop. Nu de alta dar parcă văd că o să exclamați apoi la un pahar de băutură fină alături de lumea bună cum se duce-n cap literatura română. Și, deși e puțin probabil să ne întâlnim pe undeva, atunci când o vom face și-am să aud sforăielile prețioase la adresa literaturii lui Schiop (care între timp va deveni celebru), am să mă enervez destul de tare cât să folosesc câteva cuvinte din alea interzise în vocabularul și viața mâncătorilor de caviar literar plin de figuri (nu, nu doar figuri de stil). „Soldații” lui Schiop e genul de carte pe care-o termini într-o zi. Și te termină și ea pe tine, poți să pui pariu cu cine vrei. Nu contează ce faci în pauzele de citit pentru că oricum ți-e gândul la ce se petrece dacă mai întorci o filă. O și întorci cu frică. Și-apoi încă una. Și iar una. Și-apoi ultima. Și-ți dai seama că ai mai fi vrut una, dar că ți-e groază să-ți imaginezi unde ai fi ajuns dacă mai citeai puțin. Și, dacă ai de gând să-l întâlnești pe autor, în curând îți dai seama că de fapt mai bine mai amâni puțin momentul pentru că ți-e jenă să dai ochii cu el după ce tocmai l-ai prins așa de în fundul gol și întins pe tavă. Nici măcar n-ai să ai șansa să-l faci să se simtă prost, o va face el destul și pentru tine. Și, mai ales pentru că știi cât e de nemernic de exhibiționist, nu mai ai niciun chef să i-o spui, zero satisfacții aici, va trebui să mergi liniștit și să cânţi la altă masă. Ferentariul lui Schiop n-are legătură cu Ferentariul hipsteresc. Omul transformă o chestie semi-exotică pentru majoritatea celor care fac excursii de o seară prin zonă în propria lui casă și pentru că știe exact cui o vinde î