Procurorul-șef al DNA a declarat astăzi că una din mizele finale ale anchetelor este confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni. “Desigur, vedem persoane condamnate care se bucură de bunurile obținute ilegal. Stau trei-patru luni în închisoare iar apoi își conduc liniștiți Mercedes-ul, sau își folosesc piscina,” a declarat Kovesi. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Declarațiile au fost făcute la conferinţa organizată de Expert Forum şi Freedom House România pe tema noilor provocări în lupta corupţiei la nivel înalt, fenomen care tarează în special domeniul achiziţiilor din bani publici. Procurorul-șef DNA, Laura Codruța Kovesi, semnal de alarmă: ”20 de dosare de pe rolul instanțelor s-ar putea prescrie dacă intră în vigoare noul Cod Penal”
O investigație penală trebuie dublată de o investigație financiară susține a susținut Kovesi. Ea a arătat că un procuror de la Secția a II-a din DNA de combatere a infracțiunilor conexe de corupție are în instrumentare 90-100 de dosare complexe și are la dispoziție unul sau doi polițiști. În acest sens ar trebui organizat un birou de poliție fonanciară, care să identifice bunurile provenite din corupție. “Dorim detașarea unui număr de 50 de polițiști de poliție din cei 30.000 de polițiști pe care îi are Poliția Română. O parte dintre ei vrem să-i folosim și și ca investigatori sub acoperire,” a subliniat Kovesi.
Procurorul-șef al DNA a mai arătat că a identificat câteva probleme în soluționarea dosarelor de corupție. Unele instanțe susțin că infracțiunea de abuz în serviciu nu ar fi o infracțiune, ci o contravenție. De asemenea, sunt probleme la constituirea părților civile, atunci când șefii unor instituții sunt trimiși în judecată, iar instituția deși prejudiciată, nu se constituie parte civilă pentru a recupera paguba. În fine, ar fi problema confiscării extinse, care a început să fie pusă în practică.
Laura Ște