Capacitatea vizionară este cea care schimbă sistemele, dar aceasta trebuie şi asumată în raport cu sistemele politice, geopolitice şi cercurile de afaceri şi de cele mai multe ori face nepopulară persoana în cauză, care primeşte cel mult mulţumirea istoriei. Ulterior Marii Uniri din anul 1918, economia românească a trecut printr-o etapă de refacere economică. În perioada imediaturmătoare s-a accentuat rolul industriei în dezvoltarea economică a României, statul jucând un rol important prin elaborarea unor planuri de dezvoltare economică. Politica economică s-a bazat pe curentul “prin noi înşine” promovat de Partidul Naţional Liberal (PNL). Teoreticianul incontestabil al politicii prin noi înşine a fost Vintilă Brătianu. În guvernarea liberală din 1922-1926 el a îndeplinit importanta funcţie de Ministru de Finanţe, calitate în care a inspirat sau a participat direct la elaborarea tuturor legilor sau a măsurilor cu caracter economic adoptate atunci. Fruntaşul liberal a fundamentat programul prin noi înşine sub forma lui integrală - aceea a naţionalismului economic. Aşa după cum scria C. Georgescu în lucrarea Românizarea economiei naţionale, concepţia naţionalismului economic - care a stat la baza activităţii economice a multora dintre statele europene în urma primului război mon­dial - izvora din premisa că "fiecare naţiune constituie o entitate economică auto­nomă, cu alte cuvinte că fiecare naţiune alcătuieşte un organism economic, de sine stătător, având interese specifice”. Vintilă Brătianu a dezvoltat doctrina naţionalismului economic într-o serie de studii apărute după razboi. El a subliniat că, în urma Unirii din 1918, se modificaseră complet condiţiile dezvoltării României devenită o entitate politică a cărei libertate de acţiune nu mai putea fi împiedicată - precum anterior - prin vreo intervenţie a celor trei imperii vecine: Rusia, Austro-Ungaria sau Turcia.