Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeie lăsată fără poşetă de un biciclist, pe stradă

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 4 noiembrie 2013 ·

O femeie în vârstă de 64 de ani, din municipiul Rădăuţi, a fost victima unui furt pe o stradă din localitate, în mijlocul zilei, autorul fiind un individ care se afla pe o bicicletă şi care i-a smuls poșeta din mână, după care a fugit.

Potrivit poliției, fapta s-a petrecut vineri, în jurul orei 13.00, pe strada Mihai Viteazu.

Victima, Domnica F., mergea spre domiciliu şi se afla chiar pe aleea din spatele blocului în care locuiește când a avut loc furtul.

Un tânăr care se afla pe o bicicletă s-a apropiat de ea şi i-a tras poşeta din mână, după care a dispărut în grabă printre blocuri.

În poşetă, victima avea actele de identitate, un telefon mobil, portmoneul cu suma de 100 lei și alte bunuri.

La scurt timp, partea vătămată a fost căutată de o femeie care i-a înmânat poșeta, spunându-i că a găsit-o lângă o creșă de pe aceeași stradă.

Din poşetă dispăruseră doar cei 100 de lei.

„Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

O femeie în vârstă de 64 de ani, din municipiul Rădăuţi, a fost victima unui furt pe o stradă din localitate, în mijlocul zilei, autorul fiind un individ care se afla pe o bicicletă şi care i-a smuls poșeta din mână, după care a fugit.

Potrivit poliției, fapta s-a petrecut vineri, în jurul orei 13.00, pe strada Mihai Viteazu.

Victima, Domnica F., mergea spre domiciliu şi se afla chiar pe aleea din spatele blocului în care locuiește când a avut loc furtul.

Un tânăr care se afla pe o bicicletă s-a apropiat de ea şi i-a tras poşeta din mână, după care a dispărut în grabă printre blocuri.

În poşetă, victima avea actele de identitate, un telefon mobil, portmoneul cu suma de 100 lei și alte bunuri.

La scurt ti

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 2 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 8 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 3 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 3 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 5 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 4 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 6 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°