Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veste bună pentru bugetari. Salariul minim creşte la 1.000 de lei, în 2014

Publicat in Ora de Timis, luni 4 noiembrie 2013 ·

Salariul minim va creşte, în 2014, la 1.000 de lei, potrivit schemei de buget pentru anul următor. Creşterea ar urma să se producă în două tranşe.

Salariul minim al bugetarilor va creşte încă de la 1 ianuarie 2014, când va fi aplicată o majorare de 3% la fondul de salarii, adică 1,3 miliarde de lei, potrivit schemei bugetului de stat pentru anul viitor.

Fondurile nu sunt însă suficiente pentru ca salariul minim din sistemul bugetar să ajungă dintr-o dată la 1.000 de lei, astfel că acest pas ar putea fi făcut doar în urma unei a doua tranşe de majorare, care va fi făcută pe parcursul anului, la o eventuală rectificare bugetară sau în funcţie de veniturile colectate la bugetul de stat.

Cert este că ţinta Guvernului pentru 2014 este majorarea salariului minim din aparatul bugetar la 1.000 de lei, în condiţiile în care în acest moment 400.000 de persoane angajate la stat câştigă sub 1.000 de lei.

Ionel Blănculescu, consilierul onorific al premierului Victor Ponta pe probleme economice, a declarat că vestea creşterii salariului minim are în spate o “muncă sisifică din partea mediului economic din România”. “Trebuie să prevaleze sentimentul de solidaritate. Nu putem lăsa o categorie devaforizată să sufere ani şi ani, fără ca Guvernul să intervină şi să arate o tendinţă de creştere a salariilor”, a declarat Ionel Blănculescu.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Salariul minim va creşte, în 2014, la 1.000 de lei, potrivit schemei de buget pentru anul următor. Creşterea ar urma să se producă în două tranşe.

Salariul minim al bugetarilor va creşte încă de la 1 ianuarie 2014, când va fi aplicată o majorare de 3% la fondul de salarii, adică 1,3 miliarde de lei, potrivit schemei bugetului de stat pentru anul viitor.

Fondurile nu sunt însă suficiente pentru ca salariul minim din sistemul bugetar să ajungă dintr-o dată la 1.000 de lei, astfel

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 38 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 53 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 59 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°