Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senator Liviu Bumbu: ”Noi oportunități pentru zonele defavorizate de munte”

Publicat in Ceahlaul, marți 5 noiembrie 2013 ·

De prea multe ori auzim vorbindu-se despre cât de săraci suntem. Și tot de atâtea ori m-am gândit că noi acceptăm și ne însușim această „sugestie” până când vom deveni cu adevărat foarte săraci. Pe de altă parte, despre români se spune că sunt inteligenți. Vă propun să punem față în față aceste două constatări și să vedem dacă putem să schimbăm mesajul proverbului românesc „brânză bună în burduf de câine”. Se tot vorbește despre zonele defavorizate ale României, îndeosebi despre câtă sărăcie există în unele zone de munte, precum și de numărul mare de gospodării țărănești, care, după opinia unora, atârnă ca o piatră de moară de gâtul economiei naționale. La prima vedere, oricine ar fi tentat să afirme că aceasta este realitatea, că trebuie să investim mult pentru a schimba fața lucrurilor sau că trebuie să încurajăm micile gospodării țărănești să renunțe la tradiție, adică, mai pe românește spus, să devină asistați social sau să plece în lume. Or, a renunța la tradiție și a îndemna oamenii locului să se schimbe peste noapte echivalează cu o lipsă crasă de viziune politică. Avem obligația morală să găsim soluții pentru a transforma inteligent această aparentă sărăcie într-un atu incontestabil. Cum putem face acest lucru? O putem face dacă observăm că, din ce în ce mai mult, oamenii de pretutindeni se îndreaptă spre zone cât mai naturale, locuri liniștite, autentic tradiționale, unde oamenii trăiesc în deplină armonie cu mediul înconjurător. Și ar trebui să mai vedem că oamenii doresc din ce în ce mai mult să se hrănească sănătos, să mănânce cât mai natural, fără adaosuri de tot felul, produse care să aibă gust de la natură, și nu de potențiatori de gust creați în laboratoarele de chimie. Unde credeți că putem găsi toate acestea? Răspunsul meu este fără echivoc: le găsim în zonele defavorizate, în zonele unde sărăcia este omniprezentă, acolo unde se practică o agricultu

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum 4 ore
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Ilie Bolojan a luat act de demisia lui Marcel Ciolacu. Un nou premier interimar va fi desemnat marți, 6 mai 2025

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a luat act de demisia premierului Marcel Ciolacu, a informat luni Administrația Prezidențială. „Președintele a luat act de demisia din funcția de prim-ministru al Guvernului României, depusă în această seară de Ma

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum 4 ore
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 6 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 8 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

Nicușor Dan: România poate să genereze 5 milioane de voturi pentru o direcție pro-occidentală

Gandul acum 9 ore
Nicușor Dan a recunoscut diferența de voturi din primul tur între el și George Simion, dar s-a declarat optimist în perspectiva turului doi. El consideră că România poate mobiliza cel puțin 5 milioane de voturi în favoarea unei direcții pro-occident

George Simion, la Viena imediat după vot

Buna ziua Brasov acum 3 ore
AUR: A făcut „materiale de campanie” cu „politicieni europeni de renume”

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 6 ore
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 8 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Vremea

București
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

11°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

8°/14°
joi

6°/16°
vin.

9°/10°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
joi

11°/14°
vin.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/19°
mie.

10°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/14°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/19°
mie.

9°/12°
joi

9°/14°
vin.

6°/17°