Există evaziune fiscală, dar şi evaziune legală. Ca să nu fiu prost înţeles, de la bun început precizez că nu propun impozitarea credinţei şi, din acest punct al textului, vă rog să faceţi alături de mine exerciţiul separării divinităţii de reprezentanta ei printre noi - Biserica. Nu neg niciun moment harul, vocaţia, curăţenia morală a prelaţilor care au adus lumină în comunităţile lor, dar nici nu generalizez aprecierea pozitivă.
Vorbesc aşadar despre instituţia numită Biserică. Instituţia care face profit de pe urma credinţei. Căci Biserica Română cu cei peste 20.000 de angajaţi ai săi, plătiţi parţial de către statul român, adică noi toţi, asta este - o afacere.
În 2011, Patriarhia a avut un profit de 6,6 milioane de euro, în acelaşi an McDonald's România înregistra un profit de 4,2 milioane euro, iar -să luăm un exemplu dintr-o industrie de real succes- Alpiq Romenergie SRL, una dintre firmele aşa-numiţilor băieţi deştepţi din energie, câştiga 6,28 milioane de euro.
Biserica este o afacere.
Una care este scutită de impozite.
Biserica, în esenţă, vinde încredere. Şi aceasta este produsul pe care îl caută un popor lipsit de speranţă, ce e dispus să plătească un loc în altar având deplină încredere că apropierea de Dumnezeu are de-a face numai cu distanţa dintre el şi clopotniţă. Biserica vinde încredere şi se confundă cu ea. Poate că e bine aşa, în absenţa unui stat în care să crezi, a unor lideri care să-ţi ofere confortul, liniştea că întelectual şi moral sunt în stare să-ţi facă ţie viaţa mai bună.
Cineva trebuie să ocupe locul lăsat liber, dar asta este deja o altă discuţie.
În momentul în care principalul dealer de încredere din această ţară intră numai, aşa, adus de un ziarist pe sub buza de sus a ministrulul ce taxează şi umbra, nu doar contribuabilul, lucrurile rapid sunt puse la punct: "legat de scutirile car
