Elevii conştiincioşi de la liceele CFR şi CTIA (LIA) au petrecut o seară de pomină, joi, 31 octombrie, în cantina celui din urmă liceu, începând cu ora 16.00, costumaţi care mai de care mai excentric cu ocazia zilei de Halloween. Unii şi-au confecţionat măşti, alţii au improvizat costumaţii, iar alţii au sculptat dovleci să păstreze tradiţia americană de unde provine sărbătoarea. Lavinia Craioveanu, directorul Liceului Tehnic de Transporturi Căi Ferate Craiova şi-a luat cu ea mai mulţi elevi cuminţi, fără absenţe şi implicaţi în acţiunile şcolii şi au petrecut alături de cei de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Craiova o seară minunată.
“Am adus la această petrecere elevii conştiincioşi şi fără absenţe, dar şi cei care s-au implicat activ în proiectele şcolii. A fost minunat! Ne-am simţit bine alături de ei, iar ei au dansat şi s-au distrat de minune. La ora 18.00 a avut loc parada costumelor şi mi s-au părut toate a fi ingenioase şi hazlii. Şi eu venit costumată în vrăjitoare la petrecere pentru o oră.”, a declarat Lavinia Craioveanu, directorul Liceului Tehnic de Transporturi Căi Ferate Craiova.
Acţiunea a fost coordonată de către Laura Duţescu, directorul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară. Elevii au fost în permanenţă supravegheaţi de către profesori, iar la ora 18.00 a avut loc parada costumelor de Halloween.
“Am încercat prin această petrecere de Halloween să le oferim elevilor din cadrul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Craiova şi celor de la Liceul Tehnic de Transporturi Căi Ferate Craiova posibilitatea să se distreze sub supraveghere şi să trăiască experienţa acestei sărbători americane. Copiii s-au costumat adecvat tematicii petrecerii, au dansat, au prezentat costumele şi s-au simţit bine. Iar noi, cadrele didactice ne-am simţit bine alături de ei.”, a declarat Laura Duţescu, directorul Colegiului Tehnic de Indu