Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EVENIMENT EDITORIAL – Volumul „Starea Bisericii”, de Dan Ciachir, lansat la Catedrala Episcopala „Sfanta Treime” din Baia Mare

Publicat in eMaramures, luni 4 noiembrie 2013 ·

La Catedrala Episcopala „Sfanta Treime” din Baia Mare a fost lansata astazi, 4 noiembrie, in prezenta a numerosi clerici, dar si laici, o noua carte de convorbiri cu Dan Ciachir, realizate de preotul profesor Radu Dorin Micu. La evenimentul editorial a participat si Preasfintitul Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului.

Dan Ciachir este un cunoscut scriitor, memorialist si publicist care s-a afirmat ca poet, eseist si critic literar. Ca filolog s-a specializat in romana- italiana. In ultimii 20 de ani Dan Ciachir s-a remarcat in postura de observator al vietii religioase, in special a celei din tara noastra.

“ Am avut ocazia sa bat protopopiat dupa protopopiat si astfel am avut ocazia sa aflu foarte multe lucruri , pentru ca una este intr-o discutie, intr-un interviu, sa spui ca intr-o comuna, desi are numai 40 de case, biserica se reabiliteaza, ca in alt loc preotul a avut o initiativa, ca merg tot timpul oamenii la biserica - toate astea sunt lucruri care nu se pot face decat daca le vezi si le simti. De asta exista marele principiu al ortodoxiei – «Fata catre fata». In felul acesta am reusit sa adun argumente pentru tot felul de discutii si subiecte care se regasesc in cartile mele. Adica ne-a dat Dumnezeu prilejul sa avem o legatura vie. Eu vorbesc numai din interiorul bisericii mele, pe care o marturisesc ”, a spus autorul volumului, Dan Ciachir.

“Volumul pe care il propunem este un dialog sincer, transparent, despre starea bisericii in momentul actual. Cred ca din acest mozaic tematic se desluseste o imagine suficient de limpede si de clara. Sper ca parcurgand acesta carte va veti convinge ca autorul cartii, Dan Ciachir, este un om care are ceva de spus despre starea bisericii si o face responsabil, coerent si convingator”, a spus preotul profesor Radu Dorin Micu

P

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 35 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°