Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parchetul European, între Europa şi România

Publicat in Adevarul, luni 4 noiembrie 2013 ·

Senatul a spus DA, Camera Deputaţilor a spus NU. Iar eu vreau să explic situaţia şi amendamentele aduse proiectului de înfiinţare a Parchetului European, căci despre el este vorba. Chiar dacă din partea Camerei Deputaţilor a fost trimisă o opinie negativă în ceea ce priveşte propunerea de regulament referitor la instituirea Parchetului European, cred în continuare că este o instituţie binevenită, cât timp amendamentele propuse de instituţiile abilitate (CSM, Ministerul Justiţiei, PICCJ) sunt susţinute şi în etapele de negociere şi analiză. România se pare că este singurul stat care a emis atât o opinie pozitivă, cu rezerve, din partea Senatului, cât şi una negativă prin Camera Deputaţilor. Şi totuşi, de ce avem nevoie de un Parchet European? Conform statisticilor primite de la statele membre de Oficiul de Luptă Antifraudă (OLAF), biroul anti-fraudă al UE, se pare că furturile anuale din fondurile UE se ridică la suma de 500 de milioane de euro, dar este posibil ca cifra reală să fie mult mai mare. Tot OLAF arată prin rapoartele sale din ultimii 13 ani că rata condamnărilor în justiţie variază de la unele state la altele, fiind cuprinsă între 5% şi 90%. Media la nivelul Uniunii este sub pragul de 50%. Este unul dintre motivele pentru care, în acest moment, 17 din cele 28 de state membre nu au formulat punct de vedere negativ cu privire la această propunere. În total sunt 54 de voturi la nivelul UE, iar cele 11 state care au formulat puncte de vedere negative aveau 19 voturi alocate. Ce spune Regulamentul de instituire a Parchetului European? Principalul obiectiv este crearea unei entităţi care va avea competenţele şi resursele necesare pentru a cerceta, a urmări penal şi a trimite în judecată persoanele învinuite de săvârşirea infracţiunilor de fraudă sau de alte activităţi ilicite care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, atât la nivel naţional, c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 26 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 53 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Tarifele lui Donald Trump forţează producătorii greci de ulei de măsline să caute pieţe alternative

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În faţa ameninţării impunerii unei taxe de 30% pe produsele europene, anunţată de preşedintele american Donald Trump, producătorii greci de ulei de măsline se reorientează rapid spre noi pieţe global

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°