Dupa cartea Cultura, democratie, modernizare (Editura ICR, Bucuresti, 2012), publicata pentru a face cunoscute orientarile institutiei, tiparesc acum, in volumul Sincronizarea culturii romane. Un proiect (Editura Tribuna, Cluj-napoca, 2013, 268 pagini), noile interventii pe care le-am facut in calitate de presedinte al Institutului Cultural Roman. O fac din respect pentru cei care urmaresc activitatea acestei institutii publice. De aceea, reiau cateva texte programatice din cartea amintita, la care adaug interventiile ulterioare.
O fac, de asemenea, pentru a risipi falsurile, zvonurile si confuziile semanate de campaniile indarjite de denigrare ce au venit dintr-o primitiva intelegere a opiniei si a politicii, care s-a instalat din pacate, in ultimul deceniu, in viata publica a Romaniei si printre intelectuali. In viata publica, se minte mult, de la nivele inalte ale puterii, incat s-a subtiat speranta ca se mai poate stabili univoc adevarul, iar putini mai fac efortul. Destui auto-proclamati intelectuali isi construiesc cariera nu doar pe scrieri fara valoarea pe care o pretind (si pentru care, ca insi ce apartin emfatic „dreptei", pretind sa fie platiti din greu tocmai de catre stat!), ci si pe falsificari de informatii. Acestia se exprima fara a citi ceva despre ceea ce vorbesc si fara grija probei factuale. A trebuit sa arat, de pilda, ca un auto-botezat prozator, care perora voios in cuvinte sunatoare, nu avea proprietatea cuvintelor si cultura aferenta, ca altul reclama statut de moralist, dupa ce-si asezase cariera pe un musuroi de lasitati, ca altul ma admonesta ca nu am luat in seama ce vor cea de-a patra si cea de-a sasea dintre apropiatele sale si asa mai departe.
Intr-o administratie nationala intri cu asigurari privind directia de actiune coordonata a celor implicati. Eram la Jerusalim la data nominalizarii la Externe si, respectiv, la M
