Ultima bucurie de la sfârşitul acestei primă veri a fost întâlnirea cu câţiva tineri creatori, pe cale de afirmare în peisajul nostru coregrafic, toţi masteranzi la UNATC, secţia de Coregrafie.
La început de toamnă, acelaşi sentiment reconfortant, de reîntâlnire cu vigoarea creativă a unor tineri, a venit tot din aceeaşi arie a absolvenţilor acestui învăţământ.
Ivirea de noi talente echivalează cu apariţia de noi izvoare, care vor continua să alimenteze albia largă a creativităţii, nelăsând-o să sece. Încântarea mea a fost cu atât mai mare cu cât avusesem anterior sentimentul unei toamne coregrafice dezamăgitoare, după ce văzusem un recital de dans clasic submediocru şi două producţii de dans contemporan de un veştejit amatorism. Îmi mai revenisem după urmărirea câtorva spectacole din eXplore dance festival – asupra căruia voi reveni, căci festivalul este încă în plină desfăşurare – dar m-am vindecat cu adevărat de melancolie urmărind spectacolul realizat de Simona Deaconescu, Camera 0001/ Fabrica de vise, prezentat la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti. Contrastul cu ce văzusem anterior, m-a ajutat să-mi reamintesc ce mare influenţă are asupra spectatorului participarea la o creaţie de calitate, care îl revigorează, în primul rând spiritual, dar şi ca stare de bine, generală.
Simona Deaconescu, cu masterat susţinut cu profesorul Sergiu Anghel la UNATC, îşi întinde antenele artistice către mai multe zone ale artei: dans, în calitate de interpret, de coregraf şi de pedagog, regie de film, teatru şi circ. Dar ceea ce mă entuziasmează în mod deosebit este capacitatea ei şi a unor colegi din aceeaşi generaţie, Sandra Mavhima, Vlad Merariu şi Anamaria Antoci, de a organiza structuri instituţionale necesare dansului, ce ies la iveală, ca prin minune, în acest context nefericit, de aspre constrângeri culturale. Ei sunt membri fondatori ai Asocia
