Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colţu’ meu / Propuneri indecente

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 4 noiembrie 2013 ·

Am fost la şedinţa Consiliului Judeţean pentru chestia cu Boitor. Am încercat să mă detaşez de poveste şi să privesc lucrurile de undeva de pe margine. Pentru o perioadă de timp, am reuşit.

Dar aleşii maramureşenilor m-au determinat să revin la sentimente mai bune. Adică, la încrâncenarea mea. Câţiva dintre consilieri mă priveau ca pe un individ ce vrea răul sărmanului Boitor, un tip okei, de treabă, muncitor, îmbrăcat corect, fără veleităţi de comunicator, dar un tip de treabă.

Cam acesta era mesajul ce venea din privirile acide.

I-am privit pe cei de la Direcţie, întinşi pe un rând, directori şi directoare şi am simţit deznădejde. Erau, parcă o echipă, deşi, nu este aşa, cel puţin aşa ştiu eu. Cu toate acestea, stăteau acolo înghesuiţi, unu-ntr-altul, cu feţe atente la ce se vorbeşte, fără grimase sau zâmbete.

Cine să ia măsuri?

Iar consilierii judeţeni, foarte mulţi dintre ei, nu au nicio problemă cu DGASPC. Pot muri copii, pot fi abuzaţi, furaţi, înşelaţi…Ei şi? Viaţa e dură!

Normal că m-am enervat, deşi am zâmbit la final de şedinţă. Pe hol am fost abordat de Boitor cu o solicitare. Să ne întâlnim la o cafea pentru a discuta! Nici nu am ştiut ce să spun. M-a luat prin surprindere. Evident că mai târziu mi-am dat răspunsul cuvenit.Nu doresc să ne întâlnim la o cafea! Eu scriu şi dumneavoastră puteţi răspunde. Aşa ar fi trebuit să răspund. Dar…

Chestia asta mi-a amintit de o altă fază, cum ar spune un prieten.În urmă cu două luni, după şedinţa de CJ, am fost abordat de Florin Gui, cel care are o problemă cu presa. Acesta mi-a făcut o propunere, de am rămas fără glas.

Mi-a spus că ar trebui să mergem amândoi în Italia, pe urmele copiilor ce au fost în tabără, să vedem la faţa locului ce şi cum.

Nici nu vreau să îmi închipui pe banii cui am fi mers, dacă am fi mers. Porcării!

Am fost la şedinţa Cons

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 2 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum o ora
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 7 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 7 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 2 ore
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°