Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„România pierde 3 hectare de pădure virgină pe oră. Situaţia se înrăutăţeşte în fiecare zi”, avertizează Prinţul Charles

Publicat in Bistrita24, luni 4 noiembrie 2013 ·

Prinţul Charles a declarat, într-un mesaj transmis la lansarea părţii a treia a documentarului "Wild Carpathia", că România pierde 3 hectare de pădure virgină pe oră, iar jumătate din acest fenomen se petrece în zone care ar trebui să fie protejate.

Premiera de gală a celei de-a treia părţi a seriei documentare "Wild Carpathia" a avut loc miercuri seară, la hotelul Pullman din Bucureşti. La eveniment au participat numeroase personalităţi, între care ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

În cadrul evenimentului, ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, a spus că este foarte bucuros să fie alături de cei prezenţi la manifestare pentru a sprijini acest proiect româno-britanic, "care are scopul să protejeze şi să promoveze cel mai frumos peisaj de pe continentul Europei".

"Eu am călătorit mult în România, apreciez foarte mult cultura, biodiversitatea şi patrimoniul României. Apreciez şi faptul că din ce în ce mai mulţi turişti din Marea Britanie au descoperit această ţară minunată", a spus ambasadorul Martin Harris, precizând că are onoarea să citească în cadrul evenimentului un mesaj al unuia dintre ei, "un turist care revine în România în fiecare an, care are o apreciere şi o pasiune deosebită pentru România", respectiv prinţul Charles de Wales.

În mesajul transmis prin intermediul lui Martin Harris, prinţul Charles a spus că îi face mare plăcere să sprijine o cauză care este foarte aproape de sufletul său.

"Unul din motivele pentru care întotdeauna mi-a făcut mare plăcere să revin în România este frumuseţea naturală extraordinară a peisajelor sale şi a pădurilor sălbatice virgine din Munţii Carpaţi", a spus prinţul Charles, precizând, însă, că, din păcate, "to

Articolul in Bistrita24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluare Națională 2025. Absolvenții de gimnaziu susțin astăzi proba la Matematică

Adevarul acum 44 minute
Absolvenții de gimnaziu susțin miercuri, 25 iunie 2025, proba scrisă la Matematică din cadrul examenului național de Evaluare Națională. De la prima probă, cea la Limba și literatura română, susținută luni, 23 iunie 2025, au lipsit peste 6.500 elevi

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 12 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

Informări publice - 25 iunie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
S.C. METROM INDUSTRIAL PARC S.A. organizează selecţie de ofertă în vederea realizarii studiului de fezabilitate pentru infiintarea unui parc fotovoltaic, conform Ghidului solicitantului din cadrul Programului cheie 1 „Surse regenerabile de energie s

Patronul clubului „Expirat”, mesaj din arest. „Sunt bolnav sau sunt infractor?”

HotNews acum 10 ore
Andrei Șoșa, patronul clubului „Expirat” din București, a transmis un mesaj din spatele gratiilor, unde se află în arest preventiv sub acuzația de trafic de droguri. El susține că a ajuns în această situație pentru că a achiziționat „somnifere de pe

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 12 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Daniel David: Sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus să ducă şi criticile ticăloase şi pe cele justificate/ Cu mesaj simbolic, voi renunţa lunar la 25% din salariul meu de la minister, pentru a redirecţiona banii spre burse

News.ro acum 6 ore
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a prezentat, marţi seară, angajamentele sale pentru al doilea mandat, menţionând că optimismul său ”s-a transformat acum într-un realism îngrijorat”. ”Eu sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus

Crin Antonescu: „Bolojan este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate”

Gandul acum 11 ore
Crin Antonescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că noul premier Ilie Bolojan ”este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate, cu partenerii de guvernare, cu, desigur, fenomene care sunt greu de

S-a spânzurat înaintea examenului de Evaluare Naţională 2025! Mama fetei a mărturisit motivul tragediei

Cancan acum 7 ore
Tragedie într-o comună din Iași! O adolescentă a decis să își pună capăt zilelor chiar înainte de a susține proba la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Mama fetei este în stare de șoc. Femeia a dezvăluit motivul care a împins-o pe fiica ei l

Zelenski le cere statelor europene din NATO să ajute militar Ucraina cu 0,25% din PIB

Adevarul acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi, la summitul NATO ce se desfăşoară la Haga, ca statele europene membre ale acestei organizaţii să finanţeze ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia cu cel puţin 0,25% din PIB-ul l

Wimbledon: Miriam Bulgaru a fost eliminată în primul tur al calificărilor

News.ro acum 9 ore
Jucătoarea română Miriam Bulgaru a fost învinsă marţi, în primul tur al calificărilor de la Wimbledon, părăsind turneul londonez. Miriam Bulgaru (26 de ani, locul 204 WTA) a pierdut în primul tur al tabloului secundar de la Wimbledon, fiind învinsă

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
sâm.

18°/26°
Iasi
acum

15°
mie.

15°/31°
joi

18°/27°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/34°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
sâm.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

21°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

16°/25°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/36°
joi

22°/38°
vin.

19°/34°
sâm.

20°/29°