Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Derby fara goluri la Paleu

Publicat in Bihor Online, luni 4 noiembrie 2013 ·

Scris de Teodor Biriş - Kinder Paleu rămâne fără victorie în faţa echipei FC Hidişel şi după a patra confruntare de când cele două formaţii se întâlnesc în Liga 4. După trei dueluri în care s-au marcat între 3 şi 7 goluri, de data aceasta meciul desfăşurat sâmbătă la Paleu s-a terminat la egalitate, scor 0-0.

Un duel mai tacticizat ca niciodată, în care cele două echipe au încercat să limiteze căile de acces spre propria poartă. Gazdele au încercat să puncteze cu şuturi din preajma careului, dar Barabaş a demonstrat încă o dată că este un portar talentat şi a scos de sub transversală şuturile trimise de Rogojan (11) şi Balla (36).

FC Hidişel a avut posesia, a forţat mai mult, dar nu a fost în stare să fructifice ocaziile mai mari de gol avute. În minutul 44, Bulz a centrat în careu de unde căpitanul Ciuciu, singur la 7 metri, a trimis cu capul peste transversală. O şansă bună a irosit şi Fărcuţa, în minutul 67, pe o minge respinsă a şutat de la 12 metri pe lângă.

Un rezultat până la urmă echitabil, sărbătorit ca şi o victorie în vestiar de fotbaliştii de la Paleu, care au toate şansele să termine turul de campionat pe primul loc în Liga 4.

În celelalte meciuri disputate sâmbătă s-au consemnat rezultatele: Viitorul Marghita – CSC Sînmartin 0-5, Luceafărul Oradea – CSU Partium 7-1, Olimpia Salonta – Crişul Sântandrei 0-1, CF Bihorul Beiuş – Crişul Aleşd 10-0, iar jocul CSO Ştei – Victoria Avram Iancu s-a întrerupt în minutul 65, la scorul de 2-2, din cauza incidentelor.

Au evoluat echipele

Kinder Paleu: Groze – Fitero, C. Lupuţ, Nistor, Ţîrţ, Balea, R. Ştefan, Rogojan, Balla, E. Popa (65 Mangra), Kiss E. Antrenor: Zsolt Muzsnay

FC Hidişel: Barabaş – Bulz, Ciuciu, Pocian, C. Giura – R. Giura (62 Sundas), Cristi Lupuţ (75 Bocioc), Bundea (85 Puie), Fărcuţa – Fl. Neaga, Agiurgioaei (55 Ţepele). Antrenor: Adrian Iova

Arbitri: R

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după înmormântarea Papei Francisc: „Ne-am luat rămas bun de la un lider”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat sâmbătă, la Vatican, la funeraliile Papei Francisc. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el l-a descris pe Suveranul Pontif drept „un pastor și un lider” care „a avut întotdeauna grijă de semenii săi” și „a găsit

Bolojan, despre deficitul bugetar: Sunt trepidaţii care pot duce spre recesiune. Să eliminăm cheltuieli inutile, să aducem companiile de stat sub un anumit control. Vom ajunge să creştem taxe şi impozite / Probabilitatea să se amâne PNRR, foarte scăzută

News.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan avertizează, în contextul în care România a ajuns la un deficit bugetar de 9,3%, că sunt ”trepidaţii la nivel global” care pot genera o nouă criză financiară. ”Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobân

Bărbat, amendat cu 500 de lei şi dus la Poliţie după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost amendat de jandarmi cu 500 de lei şi a fost dus la Poliţie, încătuşat, după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat, sâmbătă, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Superliga – play-off: Universitatea Cluj a învins CS Universitatea Craiova, scor 2-1, revenind de la 0-1

News.ro acum 5 ore
Echipa Universitatea Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea CS Universitatea Craiova, în etapa a 6-a din play-off, după ce oltenii au condus cu 1-0. Clujenii au ratat două ocazii mari în minutele 5 şi 7, ambele prin Thiam,

O țară europeană intenționează să trimită deținuți în Kosovo din cauza suprapopulării penitenciarelor: „Ne inspirăm din modelul Danemarcei”

Libertatea acum 4 ore
Belgia explorează posibilitatea de a transfera deținuți într-o închisoare din Kosovo începând cu 2027, ca soluție pentru supraaglomerarea penitenciarelor. Ministrul belgian al Justiției, Annelies Verlinden, a anunțat că au fost inițiate discuții în

Biroul Electoral Ilfov sesizează Parchetul General privind scrisori semnate de George Simion și un site de promovare electorală

G4Media acum 5 ore
Biroul Electoral Județean nr. 25 Ilfov a decis sâmbătă să sesizeze Parchetul General în legătură cu o posibilă încălcare a legislației privind protecția datelor personale, după ce o persoană a reclamat că a primit prin poștă o scrisoare semnată de G

Papa Francisc a fost înmormântat. Ce urmează acum?

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a fost înmormânat astăzi, într-o ceremonie care a atras sute de mii de credincioști și peste zeci de lideri din toată lumea. Epoca celui cunoscut drept „papa săracilor” s-a încheiat, după ce sicriul cu trupul său a fost depus în bazili

Donald Trump critică acțiunile lui Vladimir Putin și îl amenință cu sancțiuni: „Mă face să mă gândesc că poate doar mă duce cu vorba”

HotNews acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adresat un mesaj omologului rus, Vladimir Putin, și a criticat atacurile efectuate de forțele ruse „în zone civile” din Ucraina în ultimele zile, amenințând Moscova cu eventuale sancțiuni. Trump a publicat un mesa

Rusia spune că este gata să negocieze cu Ucraina „fără condiții prealabile”

HotNews acum 9 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis emisarului american Steve Witkoff că Rusia este pregătită să reia discuțiile de pace cu Ucraina „fără condiții prealabile”, a anunțat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP. Anunțul de la Kremlin a venit după în

14 ani de închisoare pentru o femeie din Brazilia după „lovitura de stat cu ruj”

HotNews acum 8 ore
O femeie din Brazilia a fost condamnată la 14 ani de închisoare după ce a scris un mesaj ofensator cu ruj pe o statuie în timpul revoltelor care au avut loc în țară în ianuarie 2023, transmite BBC. Debora Rodrigues a luat parte la protestele din ian

Vremea

București
acum

14°
dum.

8°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

dum.

7°/16°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
mie.

11°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
Timisoara
acum

10°
dum.

8°/16°
lun.

12°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°