Premierul Victor Ponta a discutat azi cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu și vicepremierul Daniel Chitoiu despre negocierile cu FMI. Sursa: LIBERTATEA
UPDATE: Potrivit surselor EvZ, lui Daniel Chițoiu i-a revenit sarcina găsirii de resurse pentru scăderea CAS cu 3%, dar nu au fost găsiți bani, astfel că liberalii ar putea fi obligați să renunțe la această măsură.
Întrebat de jurnalisti daca a primit vreun raspuns de la PNL privind negocierile cu FMI si bugetul de stat, Ponta a raspuns: "Vorbesc acum cu ei".
Reprezentanţii FMI nu au venit cu ideea majorării cotei unice de impozitare, nici nu s-au opus unei astfel de măsuri, dar nu au solicitat aceasta, a declarat azi premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL.
"Nici vorbă, nici nu au venit cei de la FMI cu ideea să mărim cota unică, deci nu avem ce lupte să dăm, s-or fi dat pe la televizor luptele, dar la negocieri nu, că nu au cerut aşa ceva oamenii. Nu zic că s-ar fi opus, dar ei n-au cerut aşa ceva. (...) E vorba de nişte obiective ale Guvernului care trebuie acoperite prin resursele bugetare rezultate în baza politicii fiscale. Din punctul meu de vedere, domnul Chiţoiu şi-a făcut foarte bine treaba şi astăzi la ora 17,00 vom şti exact care este rezultatul", a spus Ponta.