Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea de-a 10-a duminică de PROTESTE: Peste 1.000 de persoane au participat la marşul din Capitală faţă de proiectul Roşia Montană

Publicat in Glasul Aradului, luni 4 noiembrie 2013 ·

Manifestanţii au ajuns în Piaţa Universităţii, după un marş de patru ore, în cea de-a 10-a duminică de proteste faţă de proiectul minier, majoritatea plecând la scurt timp. Protestatarii faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, dar şi faţă de exploatarea gazelor de şist, în majoritate tineri, s-au adunat, duminică seară, vizavi de Universitate, pe trotuarul cu statui, şi au pornit în marş spre Cotroceni, pe carosabil, circulaţia fiind blocată. Peste 1.000 de persoane au manifestat aproximativ 10 minute la Palatul Cotroceni, strigând “Uniţi, salvăm toată România”, “Jos hoţia”, “Demisia” şi “Jos Băsescu , Ponta şi Antonescu”. Protestatarii au mers apoi în complexul Regie şi au îndemnat studenţii să li se alăture, timp de aproape o oră, strigând: “Şi voi, şi voi, veniţi cu noi”, “Ieşiţi din casă, dacă vă pasă” şi “Uniţi, salvăm Roşia Montană”. Studenţii au ieşit la balcoane, dar au şi coborât din camere, cei mai mulţi limitându-se la a privi manifestaţia. Reluând marşul, ei au ajuns şi la Parlament, unde au fluierat şi strigat: “Hoţii! Hoţii!” şi “Demisia”. În Piaţa Unirii, trei tineri au aprins torţe fumigene colorate, unul fiind ridicat de doi ofiţeri în civil ai Jandarmeriei şi dus într-o dubă, în timp ce ceilalţi doi s-au pierdut în mulţime. Unii protestatari s-au ţinut după cei doi ofiţeri şi i-au huiduit până la dubă. Totodată, au avut loc, pentru scurt timp, şi îmbrânceli între câţiva manifestanţi şi forţele de ordine, protestatarii din jur strigând “Fără violenţă” şi reluând în mod paşnic marşul spre Universitate. Protestatarii au purtat steaguri naţionale şi pancarte cu mesaje precum: “Cianura şi fractura ne alimentează ura”, “Depontaminaţi România”, “Mii de caschete şi de bulane. Păzesc la protest. Hoţii fură din păduri, vamă, Guvern şi Parlament!!! Incompetenţă sau trădare?”, “Opriţi genocidul poporului român” şi “Rezistenţa civilă nu v-arată milă”

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 3 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 22 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum 37 minute
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum o ora
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°