Capcana fundului în două luntri, opoziţie la putere, se închide pentru Antonescu în scrânşnet de fiare ruginite. Poate de asta râde atât de nervos când vine vorba de candidatură. Un râs care parcă nu e al lui.
Cu mâna la gură sau zmucindu-şi capul de parcă ar vrea să-şi arunce în vânt fostele plete, râde. De propriile glumiţe sau de ceva doar de el ştiut. Chestii ascunse muritorilor de rând. Chicoteşte nervos cu buzele ţuguiate şi bărbia împinsă în sus. Cunoaşteţi gestul. Râde nestăpânit, dar cu fereală, fără legătură cu subiectul, încât ai senzaţia că e plecat în alte lumi mai relaxate. Gânduri meteorice şi vesel clincănitoare par să-i traverseze mintea şi să nu-i dea pace. Le întâmpină cu zâmbete şmechereşti, dar se supără dacă asistenţa vrea să le afle sensul. Când e ironic, devine serios. Se amuză de unul singur şi nimeni nu ştie de ce. O face pe furiş, chinuit, conştient poate că treaba nu-i în regulă. Îi lipseşte râsul sănătos, hohotitor, deschis şi, mai ales, autoironia.
Una peste alta, Crin Antonescu râde în cele mai nepotrivite momente. Şi râde tot mai des în ultima vreme. Tot mai decontextualizat. Tot mai nervos. De ce oare? Ce-o şti el şi noi nu? Sau, mai degrabă, invers. Să vedem. E clar că se pregăteşte pentru marea despărţire, momentul în care va trebui să-şi ia destinul în propriile mâini peneliste apropiindu-se cu paşi repezi. În PSD lucrurile au intrat deja în linie dreaptă. Nu trebuie să fii mare analist sau să ai microfoane instalate în birourile „camarazilor“ că să înţelegi asta. Discursurile de la TV, mai ales cele aranjate cu Guşă sau Gâdea, declaraţiile la botul calului sau din conferinţele de presă arată că Antonescu îşi calculează atent ieşirea din combinaţia cu Ponta, care, nu-i aşa, l-a „dezamăgit“. Îşi calculează mai ales, ce vis frumos!, recucerirea electoratului de dreapta şi capitalizarea celui ne
