Scris de Adriana Barbu - Ministerul Culturii a informat Primăria Arad că îl dă în judecată pe Florin Codre. Oficialii speră că artistul va livra lucrarea sau va da banii înapoi.
Arad. Lucrarea sau banii înapoi! Aceasta este ameninţarea Ministerului Culturii adresată sculptorului Florin Codre, cel care trebuia să realizeze la Arad Monumentul Marii Uniri. Că aşa stă treaba rezultă chiar din informarea oficială trimisă de Ministerul Culturii Primăriei Arad, potrivit căruia instituţia din Capitală apelează la instanță pentru a-l obliga pe sculptorul care a câștigat concursul de realizare a Monumentului Marii Uniri să livreze lucrarea sau să restituie premiul de 10 milioane de lei plătit din bani publici. Reprezentanţii Primăriei Arad susţin că adresa de înștiințare cu privire la faptul că „în urma notificărilor transmise autorului, Ministerul Culturii a demarat acțiunea în instanță în vederea recuperării lucrării Monumentul Marii Uniri de la 1918 sau a sumei alocate pentru realizarea acesteia, semnată de secretarul de stat Radu Boroianu, responsabil al Direcției Patrimoniu Cultural, a ajuns la sfârșitul săptămânii trecute la Arad”.
De câteva luni bune, nimeni nu mai ştie nimic despre autorul acestei lucrări, realizate în China. După ce s-a vorbit de transportul monumentului din China, a căror costuri ar fi trebuit suportate de artist, dar acesta se pare nu şi le-a asumat, a apărut informaţia că pictorul a plecat în Italia şi nu mai este de găsit nici acasă, nici pe telefoane.Declară „pierdut” monumentul
Noutatea de acum, faptul că Ministerul a decis să apeleze la justiţie în acest caz ridicol, nu pare să fi fost neapărat pe gustul primarului de Arad, care consideră că „istoria Monumentului Marii Uniri pare desprinsă din teatrul absurd”. Gheorghe Falcă punctează, în plus, faptul că „e bine că totuși reprezentanții Guvernului s-au trezit în sfârșit să reacți