De acum încolo, de când ai introdus cu acordul stăpânilor, să bagi în juriul de la "Dansez..." persoane din familie propun ca emisiunea să se numească "Dansez pentru Petre".
Sau, mai bine ia-o acasă. S-o vizionați numai tu, soția și animalele domestice din posesie... Că, oricum, datorită acestui tip de mişcări absconse, culisiere, nu vă mai crede nimeni. O emisiune dintre cele mai populare a ajuns un soi de şuşă a familiei. Petre-Șuşa.
Prima mişcare de degradare a fost cea cu scoaterea celui mai mare specialist în dans, care e Cornel Patrichi. Nicidecum Mihai Petre care e o pietricică scoasă de la rinichi pusă lângă o stâncă din Ceahlău. Cine-i Petre? Un băiat simplu de la țară. Exigent. T
ot dansator. Fără o carieră strălucită. Fără să fie lider de generație cum a fost Patrichi, ales, gândeam eu, la începuturile lui " Dansez.. ", pe măsură. Simbolul dansant al unei generații. O statuie vie. Mă tot întrebam, chinuiam, cine e acest Petre? Aveam insomnii, vertijuri, până aproape de grețuri cu vărsături. Petre. Un craniu cu chip frumos, pus într-un rol. Așa cum Brenciu e măscăriciul de geniu, dar e profesionist!, la "Vocea", tu ești călăul de la "Dansez...".
Un soi de Frankenstein, cap de mort, tranferat la dans. Tu ești Călăul.
Căci, nu-s un tip superficial și nici nu prea m-am luat după faptul că tu erai Gică-Contra al emisiunii. Ăsta era rolul tău. Ai fost însă prea zelos. Prea scârbă. Prea plin de sine. Prea anti-carismatic. Dar nu după aceste calități am început să te detest. Ci după ceea ce îți denotă figura. Caracterul de nivel sub zero. Asta s-a relevat clar la excluderea neelegantă, urât prelucrată a lui Cornel Patrichi.
Acum când s-a eliminat, tot pidosnic, tot jegos, un alt profesionist, Wilmark, vom avea desigur PetreCoop. Dansez pentru Petre. Constat că emisiunea îmbătrânește urât. Seamănă cu un castel dărăpănat de babe