Patul scufundat

În căutarea semnelor de unire

Eram primul necunoscut întâlnit

Mă deghizasem în şofer de autobuz

Asta se întâmplă multă vreme

După ce

Tot mai de nerecunoscut pentru ceilalţi

Patul se scufundase

Şi pereţii şi cărţile atârnate de lămpi

Se prăbuşiseră într-un haos desăvârşit

Călătorisem apoi prin locuri ce deveniseră

De neînlocuit Deşi nu mă oprisem nicăieri

Pe drumul între sursă şi destinaţie

Într-un sens sau în celălalt

Acasă

Izolaţi sau nu de restul lumii –

Nu exist decât printre ei –

Printre cei ce mă întreabă

Unde mă simt la mine acasă

Unii mă recunosc

Fără să ne fi întâlnit vreodată

Între unii şi ceilalţi

Nici o diferenţă

Decât ceea ce acum ne apropie

Fără să fi fost mai întâi despărţiţi

Scenă cu peisaje dintr-un continent strâmtorat

Aici sau acolo monezile cad

Din buzunarele trecătorilor

Astfel o ţară dă mâna cu alta

Dincolo de metereze oraşul vechi îşi anesteziază

Locuitorii

Drumurile şterse din memoria lor

Sunt lent înghiţite de aceia ce nu fac decât

Să treacă

Este vorba de un acelaşi continent

(dacă vi-o spun)

Doar Femeia fără cap pe drumul spre

Vence

Îşi ridică încă ochii spre orologiul fără ace

Al capelei dezafectate

Peisajul se umple de nori care îşi caută numele

Iar continentul nu încetează să se strâmtoreze

Scena cu cercuri născute în timpul unei hoinăreli

A lua în consideraţie toate aceste cartiere

Care se desfrunzesc cu repeziciune

Stradă cu stradă

Şi reuşesc chiar să se facă iubite @N