Universitatea a reuşit prima victorie din acest sezon aseară, în etapa a 13-a, învingând cu scorul
de 3-1 echipa lui Gică Hagi, Viitorul Constanţa.
De 13 încercări a avut nevoie Universitatea pentru a reuşi prima victorie din acest sezon. „Dubla" lui Lemnaru şi golul lui Borza i-au răpus pe puştii lui Gică Hagi. Pentru constănţeni a marcat Cârstocea, un super-gol, în stilul „Regelui". „U" a urcat pe locul 17, cu şapte puncte, trei mai puţin decât FC Braşov, prima echipă peste linia salvării.
În primele 45 de minute, jucătorilor Universită?ii le-a ieşit cam tot ce nu au reuşit să facă în 12 etape: au marcat de două ori, şi-au creat încă două ocazii bune şi, foarte important, s-au apărat exact. Meciul de ieri, cu Viitorul, era finala din noiembrie pe care „studenţii" au fost obligaţi să o joace din cauza startului ratat de sezon. Mihai Teja, la debutul în faţa propriilor suporteri (doar 1000 aseară), a improvizat cu Târnăcop în banda stângă, din cauza lipsei lui Mendy, dar l-a trimis pe Andreas Calcan să limpezească jocul. Iar puştiul de 19 ani, alături de Vasilică Cristocea, au fost motoarele de la mijlocul terenului. Vârful de lance, Vali Lemnaru, le-a închis gura celor care l-au contestat după câteva meciuri mai slabe. „Lemnu" a deschis scorul în minutul 13, la o fază „şnur" a clujenilor, începută de Cristocea şi continuată de Borza cu o pasă din prima. Gazdele au continuat jocul de pase şi după ce au trecut în avantaj, combinând inteligent şi cu mingi scurte. În zece minute s-a făcut 2-0, la o fază similară, cu Lemnaru şutând din „drop" după mingea prelucrată de Borza. Universitatea s-a descătuşat complet, iar Calcan, după un dribling de efect, i-a pasat pentru Lemnaru care a încercat o reluare din foarfecă. Execuţia a fost bună, dar nu şi-a atins ţinta. Totuşi, tipic pentru meciurile lui „U", clujenii şi-au făcut singuri viaţa grea, retrăgându