Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plângere penală împotriva unui fost procuror DIICOT care ar fi jucat la poker banii de flagrant

Publicat in Glasul Aradului, marți 5 noiembrie 2013 ·

“La data de 22.10.2013, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a transmis Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângerea penală formulată în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură penală, împotriva procurorului George Mărgărit sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”, arată reprezentanţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), într-un comunicat de presă.

DIICOT mai precizează că, având în vedere că plângerea penală se află pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu poate oferi alte informaţii despre acest caz.

Oficiali din Parchetul general au precizat, pentru MEDIAFAX, că dosarul care îl vizează pe Mărgărit se află “în faza actelor premergătoare”.

Presa a prezentat, marţi, informaţii cu privire la o anchetă internă a DIICOT demarată după ce Gabriel Mărgărit, pe când lucra ca procuror la DIICOT Buzău, nu ar fi returnat la timp instituţiei 10.000 de euro folosiţi la un flagrant pentru prinderea unor traficanţi de haşiş.

Imediat după finalizarea flagrantului, el ar fi trebuit să restituie banii unităţii de parchet în termen de 14 zile, însă nu a făcut-o, astfel că superiorii săi au dispus o serie de verificări interne, potrivit dezvăluirilor din presă.

În urma verificărilor, conducerea DIICOT ar fi constatat că lipsesc nu doar cei 10.000 de euro de la flagrant, ci o sumă de zece ori mai mare, provenind din banii ridicaţi în cursul altor anchete, a mai relatat presa.

În prezent, George Mărgărit nu mai lucrează la DIICOT, fiind procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, au precizat, pentru MEDIAFAX, oficiali ai Parchetulu

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale 2025

Ziua Constanta acum 41 minute
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus, sâmbătă, 15 martie 2025, candidatura pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc în acest an. Citește și: Candidatura lui George Simion a fost validată la alegerile prezidențiale

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 45 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum o ora
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum o ora
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Incidente grave la protestele din Serbia: o mașină a intrat în mulțime, mai multe persoane reținute

Mediafax acum o ora
„În suburbia Žarkovo, o mașină a intrat într-o coloană de protestatari, rănind trei persoane, iar poliția a anunțat că l-a reținut pe șofer. În centrul Belgradului, un student și un profesor universitar au fost răniți într-un atac comis de un grup d

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 7 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°