Doi tineri din Focșani sunt cercetați de polițiști pentru înșelăciune. Ei au fost prinși la Oficiul Poștal 3 din municipiu, chiar în timp ce vroiau să ridice suma de 2.600 de lei, banii fiind trimişi de o femeie din Bucureşti.
Oamenii legii spun că tinerii au complici, pe care urmeză să-i identifice. „La data de 04.11.2013, ora 13.30, poliţiştii focşăneni, în urma colaborării cu poliţişti din cadrul Secţiei 21 Bucureşti, i-au prins în flagrant la Oficiul Poştal numărul 3 Focşani pe A. Cătălin, de 28 ani şi pe B. Răzvan Cristian, de 25 ani, ambii din municipiul Focşani, care în complicitate cu alte persoane au înşelat-o pe V. Florica, de 68 ani, din municipiul Bucureşti prin metoda «accidentul », cu suma de 2.600 lei. Cercetările sunt continuate pentru identificarea membrilor grupului şi documentarea întregii activităţii infracţionale. Suspecţii sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune”, a precizat inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.
Doi tineri din Focșani sunt cercetați de polițiști pentru înșelăciune. Ei au fost prinși la Oficiul Poștal 3 din municipiu, chiar în timp ce vroiau să ridice suma de 2.600 de lei, banii fiind trimişi de o femeie din Bucureşti.
Oamenii legii spun că tinerii au complici, pe care urmeză să-i identifice. „La data de 04.11.2013, ora 13.30, poliţiştii focşăneni, în urma colaborării cu poliţişti din cadrul Secţiei 21 Bucureşti, i-au prins în flagrant la Oficiul Poştal numărul 3 Focşani pe A. Cătălin, de 28 ani şi pe B. Răzvan Cristian, de 25 ani, ambii din municipiul Focşani, care în complicitate cu alte persoane au înşelat-o pe V. Florica, de 68 ani, din municipiul Bucureşti prin metoda «accidentul », cu suma de 2.600 lei. Cercetările sunt continuate pentru identificarea membrilor grupului şi documentarea în