Când vorbim despre media în general, iar în particular despre televiziune, cu toţii suntem de acord că principala menire a acestora este aceea de a informa. Restul (divertisment, cultură, educaţie etc.) prezintă mai mult sau mai puţin interes, în funcţie de specificul fiecărui post în parte, dar informaţia este fundamentală şi obligatorie. Tocmai de aceea, în ultimele 2-3 decenii, s-au făcut paşi enormi în creşterea vitezei de deplasare şi de transmitere a oricărui eveniment, astfel încât telespectatorul să poată fi martor direct, în timp real, la orice se petrece pe planetă. În privinţa evenimentelor sportive, lucrurile sunt oarecum simplificate de faptul că ele sunt de regulă programate cu suficient de mult timp înainte, astfel că televiziunile şi le pot prinde în program tot cu suficient de mult timp înaintea desfăşurării lor. Uneori însă mai apar şi eveniment neprogramate, unele de-a dreptul surprinzătoare (cum este calificare Naţionalei la barajul pentru World Cup), moment în care este de presupus că se declanşează o veritabilă bătălie pentru a prelua transmisia. Asta, în ţările normale. La noi, lucrurile se petrec niţeluş diferit, în sensul că acum, cu 10 zile înaintea meciului tur, la 12 ani distanţă de ultimul eveniment asemănător (timp în care vreo 20, hai, doar vreo 15 milioane de români, am tot aşteptat asta), nici o televiziune nu s-a învrednicit să plătească 270.000 de euro cât cică ar costa transmisia. Mai grav e faptul că singura televiziune cu vizibilitate pe absolut întregul teritoriu, TVR 1, se declară surclasată de „scorul” pretins de greci, neluând în calcul transmiterea partidei. De ce mă-sa i-o mai zice atunci televiziunea „naţională” sau „publică”!? În aceeaşi ordine de idei, Turneul Campioanelor de la Sofia a suferit acelaşi tratament. Nici o televiziune n-a considerat interesant, util sau profitabil să transmită turneul în care Simona Ha