Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plângere penală împotriva unui fost procuror DIICOT care ar fi jucat la poker banii de flagrant

Publicat in Gandul, marți 5 noiembrie 2013 · ·

DIICOT a transmis Parchetului general o plângere penală pe numele unui fost procuror al structurii din Buzău a Ministerului Public, George Mărgărit, despre care presa a relatat, marţi, că ar fi jucat la poker banii destinaţi unui flagrant.

"La data de 22.10.2013, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a transmis Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângerea penală formulată în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură penală, împotriva procurorului George Mărgărit sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu", arată reprezentanţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), într-un comunicat de presă.

DIICOT mai precizează că, având în vedere că plângerea penală se află pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu poate oferi alte informaţii despre acest caz.

Oficiali din Parchetul general au precizat, pentru MEDIAFAX, că dosarul care îl vizează pe Mărgărit se află "în faza actelor premergătoare".

Presa a prezentat, marţi, informaţii cu privire la o anchetă internă a DIICOT demarată după ce Gabriel Mărgărit, pe când lucra ca procuror la DIICOT Buzău, nu ar fi returnat la timp instituţiei 10.000 de euro folosiţi la un flagrant pentru prinderea unor traficanţi de haşiş.

Imediat după finalizarea flagrantului, el ar fi trebuit să restituie banii unităţii de parchet în termen de 14 zile, însă nu a făcut-o, astfel că superiorii săi au dispus o serie de verificări interne, potrivit dezvăluirilor din presă.

În urma verificărilor, conducerea DIICOT ar fi constatat că lipsesc nu doar cei 10.000 de euro de la flagrant, ci o sumă de zece ori mai mare, provenind din banii ridicaţi în curs

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 13 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 9 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 6 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 5 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

26°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°