Intotdeauna am admirat la Victor Ponta capacitatea de a incasa. In comparatie cu Emil Boc, despre care se stie ca inca nu isi epuizase resursele de a primi lovituri si critici dupa trei ani de asediu continuu, dar care avea momentele lui cand ceda nervos si claca in fata presei, Victor Ponta pare un tanc sovietic imposibil de doborat.

N-a reusit nici Traian Basescu plesnindu-l cu plagiatul sau orice alt atac din perioada coabitarii, cum nici lovitura de stat pusa in carca de Viviane Reding nu a izbutit sa-i destabilizeze increderea in pozitia de care s-a lipit cu procentele USL.

Doar decizia cumva neasteptata a Curtii Constitutionale a Romaniei cand a declarat neconstitutionala Legea insolventei l-a scos pe Victor Ponta din calmul obisnuit, facandu-l sa-i acuze pe judecatorii CCR ca sprijina evaziunea si lupta impotriva intereselor Guvernului, protejandu-i pe infractori. A fost primul moment cand Ponta, in calitate de prim ministru al Guvernului Romaniei, a vorbit ca pe vremurile in care era liderul Opozitiei si vedea, din mijlocul protestatarilor din strada, gloante pe teava armelor din dotarea jandarmilor.

Insa, indiferent cate lovituri a incasat si de unde au venit, Victor Viorel Ponta a reusit sa lase mereu impresia ca ramane in picioare. Tupeul si autismul politic, zambetul lipit fortat si tehnicile baietilor de cartier l-au ajutat sa reziste atacurilor. Asta in primul rand pentru ca Ponta a stiut ce il loveste, de unde vine si incotro bat cei care trageau. Adaptat tot mai bine la mediul golanesc al politicii, a rezista presiunilor si atacurilor a devenit echivalent pentru Ponta cu a avea succes in cariera.

Ce nu a reusit Basescu cu armele sale ascunse, ce inca nu au dovedit protestele din strada impotriva exploatarilor de la Rosia Montana sau gazelor de sist, au implinit tehnicienii de la Fondul Monetar International. Nu pentru