Unul dintre elementele negociate de Guvernul României cu FMI, privind bugetul pe anul 2014, mă face să cred că am avut dreptate când am spus că premierul Ponta trage de timp în privinţa proiectului minier Roşia Montană. Există raţiuni politice şi economice pentru aceasta.

Trage de timp, însă, cu intenţia de a da drumul la exploatarea aurului în Apuseni. Pentru că are nevoie de bani. Însă, aşa cum deja ştim cu toţii, protocolul încheiat cu corporaţia „exploatatoare” este foarte prost pentru România, dacă ar fi să luăm în calcul doar redevenţa de numai 6% care ar reveni statului. Dar, protocolul a fost semnat şi, odată acordul dat, nu mai poate fi întors. Decât dacă intervine ceva mai puternic decât un protocol, înainte ca acordul final să fie semnat. Cum ar fi o lege, internă sau europeană. Deocamdată acordul final stă agăţat în avizul de mediu, care nu a fost dat.

Elementul de noutate este că Guvernul a stabilit, împreună cu FMI, că, în ţara noastră, de la anul, redevenţele pentru exploatarea resurselor naturale, cu excepţia gazelor şi a petrolului, să fie de 25%. Deci, de anul viitor, Ponta va pune pe masa celor de la RMGC legea bugetului. Uite, fratele meu canadian, asta e legea la noi, redevenţa este de 25%, nu putem să încălcăm legea. Probabil că cei de la corporaţie vor accepta. Pentru că interesele sunt enorme.

Canadienii au construit deja cartiere întregi, cu vile moderne, în care s-au mutat sute de locuitori din Roşia Montană, le-au plătit locuinţe prin diferite oraşe, le-au mutat morţii din cimitir, pe unde a vrut fiecare, au investit ceva şi în conservarea siturilor arheologice, au cheltuit pentru prospecţiuni (deşi, aici am înţeles că sumele n-au fost cine ştie ce, pentru că cineva, desigur vreun bugetar bine plasat, le-a vândut hărţile cu prospecţiuni şi trăieşte liniştit urmărind surâzător evenimetele din faţa plasmei, de