Zălăuanii sunt aşteptaţi în cursul acestei luni la o serie de evenimente culturale. Spectacole de muzică populară, teatru pentru copii, operă şi diferite expoziţii sunt doar câteva din activităţile la care locuitorii municipiului pot lua parte.
Evenimentele culturale vor debuta astăzi, 6 noiembrie 2013, iar timp de două zile zălăuanii vor putea lua parte la Festivalul Naţional de Folclor “Cânt şi joc pe plai străbun” – festival organizat de Primăria Municipiului Zalău şi Casa Municipală de Cultură. Astfel, în 6 noiembrie, începând cu ora 13, copiii şi tinerii sunt aşteptaţi la un atelier de creaţie care se va desfăşura la Casa Municipală de Cultură, iar joi 7 noiembrie, începând cu ora 18, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, în cadrul festivalului “Cânt şi joc pe plai străbun” vor evolua diferite ansambluri folclorice. Este vorba despre: Ansamblul Folcloric de Copii şi Tineret “Columna” din Zalău, Ansamblul Folcloric “Csurgo” din Aluniş – judeţul Mureş, Ansamblul Folcloric “Balada” din Bistriţa, Ansamblul Folcloric Studenţesc “Mărginimea” din Sibiu, Ansamblul Artistic Profesionist “Porolissum” din Zalău şi Ansamblul Artistic Profesionist “Crişana” din Oradea şi soliştii Denisa Mirişan, Ioana Lazăr, Daniela Stoica, Deisa Buzgău, Alina Ceuca, Nelu Cucură, Alexandru Motogna, Petre Petruse, Traian Stoiţa, Sebastian Stan, Aurora Moga Popovici, Rodica Pop Seling, Ileana Domuţa Mastan, Vasile Coca, Luminiţa Tomuţa, Simona Costin, Cornel Borza şi Leontin Ciucur. Intrarea se face pe bază de invitaţii, care se pot procura de la sediul Casei Municipale de Cultură Zalău.
Vineri, 8 noiembrie, la Galeria de Artă “Ioan Sima”, va avea loc o masă rotundă – “Impactul factorilor de mediu asupra degradării patrimoniului mobil din sălile de expoziţie sau depozite”, un eveniment organizat de MIJA Zalău, în colaborare cu specialişti de la Muzeul Etnografic al Transilv