ANAF este pe finalul unei reorganizări care a dat pur și simplu peste cap o agenție care și așa nu stătea prea bine cu echilibrul. Procesul trebuie să fie unul pe modelul reformei în justiție.

Suntem mai evazioniști decât alții sau agen­ții noștri fiscali sunt mai slabi? De fapt, aici nu avem o dilemă. Sau–ul din mi­j­lo­cul frazei precedente trebuie înlocuit sim­plu cu un și.

Așadar, suntem mai eva­zioniști și ANAF nu-și face treaba. Efectele acestei stări de fapt se văd zilele aces­tea, când guvernul cons­tată că îi lipsesc spre 4 mi­liarde de lei din sumele es­timate. Consecințele pot fi extrem de grave atât pen­tru buget - prin finanțări lipsă și proiecte aban­do­nate –, dar mai ales pentru economie, cu majorări sau apariții de taxe pe zone ma­r­ginale ale fiscalității, cel puțin, dacă nu pe taxele mari. Cum am ajuns în această si­tuație este o poveste lungă, care poate fi spusă scurt: evaziune, proastă ad­minis­tra­re, dezinteres, boicot și taxe prea mari. Eva­ziunea este pe drept un produs na­țio­nal. Ultimele evaluări - cele ale Con­si­liu­lui Fiscal de anul acesta – o estimează pe undeva la 14% din PIB (80 miliarde de lei) și este una dintre estimările cele mai re­duse. Altele merg între 25%-35% PIB, da­tele Consiliului Fiscal au un grad de ri­goare care poate însemna că „cel puțin“ 14% reprezintă evaziunea. Cea mai mare par­te, 60%, vine, evident, din TVA și a cres­­cut odată cu creșterea cotei. Asta în­seamnă că TVA-ul se colectează cam pe ju­mătate. Experimentul cu reducerea TVA la 9% la pâine încă nu este concludent în privința ieșirii la suprafață a unor eva­zio­niști, industria vorbind de o creștere a co­lectării cu 10%. Dar direcția este in­dis­cu­ta­bil aceasta, de reducere a TVA pentru a avea venituri mai mari într-o perioadă me­die de timp. Cum te poți dispensa de ve­niturile lipsă pentru o perioadă de timp incertă nimeni nu știe ș