România actuală e caracterizată de lipsa de curaj şi de viziune. În loc să se ascundă în gaură de şarpe, guvernanţii exultă.

O spun de şase luni încoace: creşterea economică pe care ne-o vântură guvernul pe sub nas e iluzorie. Macrostabilitatea economică şi deficitul stabilizat sub norma europeană nu valorează nici cât o ceapă degerată, câtă vreme România cunoaşte cea mai acută lipsă de lichidităţi, iar circulaţia banilor e prăbuşită şi generatoare de blocaj. Ca să o contracareze, guvernul s-a gândit (da' oare s-a gândit?) că ar fi mai bine să strângă şurubul. Urmarea? Micile firme, prinse între distribuitorii rău platnici şi colectorii de taxe, trag obloanele. O frumoasă tradiţie, inaugurată de Pogea, dă în pârg. În timp ce, în lanţul economic, distribuitorii, comercianţii şi prestatorii de servicii o duc bine şi prosperă, producătorii, agricultorii, micii industriaşi, într-un cuvânt, creatorii de plusvaloare, o duc rău. Ei sunt incapabili, acum, să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de stat. ANAF-ul stă pe capul lor ca râia. Se blochează conturile, se trimit ameninţări purtate în dinţi de funcţionari pizdoşi la datorie. Micii patroni îşi smulg părul, fug de angajaţii neplătiţi şi îşi jură să nu mai aibă niciodată iniţiativă.

Bugetul revăzut şi neadăugit, negociat cu groparul României, FMI, ca un pui jumulit, e un buzunar cârpit şi croşetat. Cuminţi, sfioşi, miniştrii de resort se prezintă la raport, agăţându-şi în piept cocarda deficitului-record, exemplar pentru Europa crizei. În nebunia lor timidă, ei au impresia că, dacă cifrele arată bine, situaţia e roză. Că, dacă vor fi respectuoşi, umili, plângăcioşi, vor primi certificatul de bună purtare al mortului. Între timp, populaţia intră din nou în nebunia strânsului curelei. Acelaşi popor care, de douăzeci de ani, strânge cureaua, până i se năzare că vede luminiţa de la capătul tunelului. Nu e ni