Modelul de toleranţă religioasă la români este unul străvechi, sincer şi ţărănesc. El este admirabil concentrat în sintagma: „Fiecare cu legea lui”.

Că Rusia a încercat şi, pe alocuri, a reuşit să-i capaciteze pe unii slujitori ai BOR, cu scopul de a întreţine un curent ostil orientării prooccidentale a ţării, nu mai este astăzi un secret. Nici boicotarea unităţii statului român, în varii ocazii, nu mai este o necunoscută. Deloc întâmplător, în unele dintre aceste acţiuni îi găsim şi pe unii slujitori ai altarelor, stimulaţi în orgoliul şi în frustrarea lor de a vedea cum ţara se îndepărtează de orientul ortodox şi se orientează spre occidentul catolic şi protestant. Nimic mai simplu decât să alimentezi o fractură artificială între spiritualitatea răsăriteană şi orientarea pro-occidentală a ţării, în veacul cuprins între 1848 şi 1948.

În unele comunităţi monastice eşti surprins să asculţi un discurs antimodern şi antioccidental, simplist şi vehement. Poncife ideologice şi de gândire care au făcut carieră într-o epocă apusă sunt lustruite şi actualizate. Occidentul e asimilat, la fel ca în propaganda de odinioară, cu decadenţa morală, iar mai nou cu cea spirituală. A-l urma, se insinuează, înseamnă să mergem pe calea pierzaniei. Şi asta în vreme ce credincioşii ortodocşi, în spiritul bunului simţ şi al maturităţii, acceptă diversitatea religioasă ca pe un fapt normal. Modelul de toleranţă religioasă la români este unul străvechi, sincer şi ţărănesc. El este admirabil concentrat în sintagma: „Fiecare cu legea lui”. Românii de astăzi circulă prin lume, cunosc diversitatea religioasă a Europei şi învaţă să o respecte, primesc uneori biserici romano-catolice în care îşi ţin slujbele ortodoxe, iau act de diverse gesturi de bunăvoinţă din partea clericilor şi credincioşilor catolici şi protestanţi ori se bucură de consiliere în caz de nevoie. Mi s-a întâmplat