Fostul administrator al Societăţii Drumuri şi Poduri SA (DPSA) Botoşani, Dorinel Răileanu, a fost trimis în boxa acuzaţilor în legătură cu privatizarea societăţii, în 2006.
Potrivit procurorilor, Dorinel Răileanu, în calitate de fost administrator al societăţii, a indus în eroare CJ, cu privire la realizarea cifrei de afaceri în anul II post privatizare, înregistrând facturi care atestau operaţiuni nereale. Astfel, societatea era obligată ca, cel puţin trei ani la rând, să aibă o cifră de afaceri de 8,5 milioane lei, dar în 2008 ţinta nu a fost atinsă. Pentru a evita penalizarea cu 10% din valoarea contractului, Dorinel Răileanu ar fi înregistrat în contabilitatea firmei două facturi fictive, care acopereau exact suma de care avea nevoie. Când societatea Telido SRL Vaslui a ajuns în impas financiar şi nu a mai reuşit să plătească ultima rată din contractul de privatizare, activitatea noilor administratori DPSA a intrat în atenţia celor de la Fisc, atunci fiind descoperite facturile şi fiind formulată plângerea penală.
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Botoşani, procesul urmând să înceapă luna viitoare.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului „Monitorul de Botoşani”.
Fostul administrator al Societăţii Drumuri şi Poduri SA (DPSA) Botoşani, Dorinel Răileanu, a fost trimis în boxa acuzaţilor în legătură cu privatizarea societăţii, în 2006.
Potrivit procurorilor, Dorinel Răileanu, în calitate de fost administrator al societăţii, a indus în eroare CJ, cu privire la realizarea cifrei de afaceri în anul II post privatizare, înregistrând facturi care atestau operaţiuni nereale. Astfel, societatea era obligată ca, cel puţin trei ani la rând, să aibă o cifră de afaceri de 8,5 milioane lei, dar în 2008 ţinta nu a fost atinsă. Pentru a evita penalizarea cu 10% din valoarea contractului, Dorinel Răileanu ar fi înreg