Anul acesta, deși an de criză, s-a dovedit unul bun pentru publiciștii tulceni. Recent, la Casa Avramide s-a produs Va fi lansat romanul Elenei Netcu, „Umbrele din Valea Rece”, eveniment integrat în Serbările Revistei „Nord Dobrogea Cultural” (ediţie nouă).

„Povestea – ca mod de existenţă”, cronica scrisă de reputatul Marian Dopcea, care chiar nu are nevoie de recomandări pentru tulceni, a fost citită în prezenţa autoarei.

În deschidere, Marian Dopcea spune că „autoarea, afirmată în ultimul deceniu ca o poetă a candorii şi a stărilor de graţie ce caracterizează sensibilitatea şaizecistă, a debutat în proză cu «Lenka»”, iar „… antecedente fantastice, aşadar, s-ar găsi şi nu prea în ceea ce doamna Netcu a publicat până acum”. Autorul cronicii consemnează că-n spaţiul dunărean, „ca topos epic al realismului magic, are, la noi, o astfel de tradiţie, ctitorită de V. Voiculescu şi susţinută până în zilele noastre de St. Bănulescu, Ovidiu Dunăreanu, Paul Sârbu”, admiţând că ar putea să mai fie şi alţii. Cartea de faţă este „însufleţită mai mult de duhul arhaic al povestirii decât de spiritul arhitectural al construcţiei romaneşti. Vraja şi visul sunt «armele» conştiinţei ancestrale în înfruntarea cu o realitate tot mai lipsită de valori autentice umane, maculată până la dizolvarea în mocirlă şi nimicnicie – dar nu întru totul lipsită de speranţă, căci finalul pare a lăsa o poartă deschisă: «Urcam şi tot urcam cu Zorina de mână, urcam spre cer. Urcam spre nicăieri şi ne pierdeam în poveste». Final cu tâlc, de altfel, sugestia fiind că trecerea realului în poveste are funcţie expiratorie şi soteriologică (sau măcar catharctică). … Miracolul ne înconjoară, oricât de lucizi am pretinde că suntem. Depinde de noi dacă binevoim a-l recunoaşte sau nu. Personajul doamnei Elena Netcu a ales povestea – implicit recunoaşterea miracolului ca mod de existenţă”.

La reu