Corneliu Moldoneanu a fost avansat marţi în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, cu voturile majorităţii parlamentare USL. El îl înlocuieşte pe Daniel Tudor, care s-a retras din motive personale.
Parlamentul a aprobat marţi noua conducere a ASF, cu 9 membri în loc de 11. Din noua formulă de conducere nu mai fac parte Doina Mihăilescu (susţinută de PSD) şi Daniel Tudor (susţinut de PNL). În schimb, Corneliu Moldoveanu a fost avansat de la funcţia de membru neexecutiv la cea de vicepreşedinte responsabil de sectorul asigurărilor-reasigurărilor, în locul lui Daniel Tudor.
Din CV-ul depus la Parlament reiese că Moldoveanu a absolvit Facultatea de Comerţ din cadrul ASE, în 1997 şi EMBA în 2005, la Institutul Naţional de Dezvoltare Economică. Din 2003 a lucrat, timp de trei ani, la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Ulterior, din 2006, a fost numit membru în conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
UDMR îşi păstrează locul negociat la începutul anului, când l-a susţinut pentru un post de membru pe Biro Albin. PDL şi PP-DD nu au avut nicio propunere. De altfel, este cunoscut faptul că numirile sunt făcute în urma unor negocieri politice.
Ruşanu rămâne preşedinte, Dăianu prim-vicepreşedinte
Ceilalţi 7 membri din conducerea Autorităţii de Supravhegere Finanicară rămân pe aceleaşi posturi. Prin urmare, Autoritatea are, începând de marţi, următoarea componenţă:
Dan Radu Ruşanu - preşedinte ASF;
Daniel Dăianu – prim-vicepreşedinte;
Mircea Ursache – vicepreşedinte, sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare;
Ion Giurescu – vicepreşedinte, sectorul sistemului de pensii private;
Corneliu Moldoveanu – vicepreşedinte, sectorul asigurărilor-reasigurărilor;
Marian Sârbu – membru neexecutiv;
Biro Albin – membru neexecutiv;
Gheorghe Marcu –